Un raport intern al Fondului Monetar Internațional (FMI) avertizează că prețul petrolului s-ar putea dubla în următorul deceniu, iar consumul va crește rapid începând chiar cu anul curent, scrie cotidianul britanic The Guardian.
Documentul de lucru al FMI pornește de la premisa că producția va fi dictată de cerere și de profitul care poate fi obținut din vânzarea țițeiului.
Un raport al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) notează că pe măsură ce economiile își revin după criză, cererea de țiței se va accentua puternic, începând chiar cu acest an.
Prin urmare, prețul țițeiului, care în prezent se situează cu puțin peste 111 dolari pe baril în cazul petrolului Brent, s-ar putea dubla permanent până în 2022.
“Prognoza noastră de creșteri moderate în producția mondială de petrol implică o dublare permanentă a prețurilor reale ale petrolului în următorul deceniu”, menționează raportul, denumit “The Future of Oil: Geology vs. Technology” (“Viitorul petrolului: geologie vs. tehnologie”).
Abordarea tradițională în prognozele pentru extracția de țiței și prețuri folosește noțiunea de “peak oil”, adică punctul la care extracția ajunge la maximum, după care începe să scadă până la epuizare. Aceasta este “geologia” menționată în titlul documentului FMI. Prețurile, în cazul acesta, sunt dictate de cantitatea de țiței disponibilă. Documentul nu constituie o poziție oficială a FMI, însă unul dintre autori este Jaromir Benes, un expert în modelare macroeconomică, cunoscut pentru precizia modelelor sale. AIE notează că tensiunile dintre Iran și Occident vor menține prețurile țițeiului la niveluri înalte pe tot parcursul anului 2012.
Iran este pe locul trei în topul țărilor cu cele mai mari rezerve de petrol după Arabia Saudită și Venezuela. Agenția consideră că cererea de țiței începe să își revină pe măsură ce economiile ies din criză.
“Acesta este un teritoriu nemarcat pentru economia mondială, care nu s-a mai confruntat vreodată cu prețuri atât de ridicate mai mult de câteva luni”, avertizează analiștii FMI.