Reducerea pierderilor com­paniilor de stat prin grăbirea privatizărilor și numirea managerilor privați pentru a scăpa definitiv de sistemul în care “băieții deștepți” se bucură de profituri nemeritate este soluția prin care FMI crede că Guvernul ar putea continua să reducă deficitul bugetar până la 1,9% din PIB în 2012.

Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI pentru România care continuă exer­cițiile de limba română, a împrumutat ieri sintagma “băieții deștepți” de la președintele Traian Băsescu, vorbind ca despre un “război” comun cu acest sistem.

“Trebuie să scăpăm definitiv de un sistem în care băieții deștepți din sectorul public și din sectorul privat se bucură de profituri nemeritate, în timp ce angajații lor și publicul larg continuă să plătească. Implementarea unor reforme profunde la nivelul companiilor de stat este probabil cea mai mare provocare”, a declarat ieri Franks la finalul celei de-a treia evaluări a acordului stand-by preventiv.

Până acum, țintele de deficit au fost atinse cu prețul tăierii investiți­ilor, al neplății arieratelor către sectorul privat, al reducerii numărului de angajați în sectorul public sau al tăierii salariilor. Rămâne de văzut ce va sacrifica guvernul anul viitor pentru a respecta ținta, mai ales că 2012 este an electoral.

Șeful misiunii FMI spune că a văzut destulă determinare din partea autorităților pentru grăbirea procesului de privatizare și numirea managementului privat la companiile de stat, dar crede că este nevoie de mai multă acțiune, iar legislația trebuie finalizată până la sfârșitul anului.

“Am definitivat lista companiilor pentru care statul va privatiza pachetul majoritar de ațiuni și din aceasta fac parte Oltchim, Cuprumin, CFR marfa, Electrica Serv, Electrica Furnizare, Electrica Distribuție, Elcen Bcurești și cele două companii energetice, Oltenia și Huedoara, care vor fi înființate prin unirea mai multor unități”, a afirmat Franks.

Arieratele companiilor de stat, estimate de FMI la 4,4% din PIB, continuă să reprezinte o frână majoră în calea creșterii economice, pentru că întreprinderile de stat care au acumulat aceste datorii nu au bani de inves­tiții. Comisia Europeană estimează pentru anul viitor o creștere economică în jur de 2%, în timp ce FMI a anunțat un interval de 1,8-2,3% pentru creșterea PIB, nivelul fiind condiționat și de o mai bună absorbție a fondurilor europene și de redresarea cererii interne, care încă dă semnale pesimiste.

Consolidarea creșterii economice este unul dintre obiectivele programului cu FMI și CE, însă până acum redresarea a fost extrem de lentă.

Guvernatorul BNR Mugur Isă­rescu a anunțat că scenariul de bază al băncii centrale în proiecția inflației pentru anul viitor revizuită în jos la 3% ia în calcul o rată de creștere economică “în jur de 2 și ceva”. Unul dintre mesajele pozitive trans­mise de guvernator este că există un câmp destul de important pentru un ciclu de reducere a dobânzii-cheie, care s-ar putea reflecta treptat în dobânzile la împrumuturi și în relansarea creditării, cu impact asupra creșterii economice.

Ca de obicei, Franks a lăudat “performanțele fiscale” și reducerea infla­ției, anunțând că au fost îndeplinite toate criteriile agreate cu FMI.

Însă, realizarea investițiilor publice și a reformelor în sistemul sanitar rămâne, alături de arierate, pe “lista de provocări” în perioada următoare.