Zona euro trebuie să înființeze o autoritate bugetară centrală care să ajute la depășirea șocurilor unor viitoare crize economice în care este afectată doar o parte a uniunii monetare, se arată într-un raport al Fondului Monetar International (FMI).

Ideea unei autorități bugetare centrale se va confrunta, însă, cu rezistența Germaniei și a altor state care nu vor să ajungă în situația de a acoperi deficitele țărilor mai slabe de la periferia zonei euro, scrie cotidianul american Wall Street Journal.

Mai multe propuneri similare înaintate anul trecut de oficiali ai Uniunii Europene nu au înregistrat progrese, din cauza opoziției țărilor cu situație financiară solidă din zona euro.

O autoritate bugetară centrală nu va însemna însă neapărat că țările care nu au probleme financiare vor achita “nota de plată” a unei viitoare crize.

“Distribuirea riscului fiscal înseamnă că, în orice moment, țările care trec prin condiții ciclice mai bune le susțin pe cele în situație diametral opusă și nu înseamnă că aceleași țări se vor afla întotdeauna în situația de a da sau de a fi beneficiari”, se arată în raport.

FMI îndeamnă de mai mult timp țările din zona euro să-și pună la comun resursele bugetare, afirmând că o astfel de decizie ar ajuta la limitarea efectelor șocurilor economice pentru țări care nu au capacitatea de a-și deprecia moneda.

Bugetele comune ar putea lua mai multe forme, potrivit FMI. Ar putea exista un fond pentru “zile negre”, care să distribuie bani țărilor lovite de șocuri economice. Contribuții anuale de 1,5-2,5% din PIB al zonei euro ar fi fost suficiente pentru a asigura același nivel de protecție împotriva șocurilor pe care o furnizează guvernul federal al Germaniei landurilor.

De asemenea, ar putea exista un fond comun de asigurare de șomaj, din care să fie ajutate țările cu dificultăți pe piața muncii.

Uniunea monetară ar putea emite și obligațiuni comune sau ar putea înființa un buget comun, potrivit FMI.

“Un buget complet la nivelul zonei euro ar permite o distribuire a riscului atât prin venituri – întrucât țările lovite de criză vor contribui mai puțin – cât și prin cheltuieli”, afirmă instituția internațională.

Recomandările ar putea fi aplicate unor viitoare crize, însă sunt necesare măsuri imediate pentru a crea un fond centralizat care să plătească pentru lichidarea băncilor din zona euro, potrivit FMI. Fondul ar acorda finanțări temporare, înainte ca activele și pasivele unei bănci să fie preluate de alte instituții de credit.

Subiecte #FMI#zona euro