Platile salariale efectuate la inceputul anului in companiile de stat par sa fi fost in exces fata de nivelul care poate fi justificat economic; slaba disciplina financiara face ca intreprinderile de stat mari producatoare de pierderi sa continue sa consume resursele insuficiente ale tarii; nevoia accelerarii programului de privatizare.
Acestea sunt marile probleme constatate de misiunea Fondului Monetar International care s-a aflat pana ieri in Romania pentru cea de-a treia evaluare a acordului stand-by.
Guvernul s-a angajat printr-o nou memorandum suplimentar de politici economice si financiare – al treia de la semnarea acordului – sa ia o serie de masuri, convenite cu reprezentantii FMI, pentru a mai rezvolva din problemele respective. In functie de aplicarea efectiva a acestor masuri, boardul Fondului ar putea discuta cea de-a treia evaluare a performantelor Romaniei de-abia in a doua jumatate a lunii aprilie, pentru ca autoritatile sa aiba timp sa-si faca noile teme.
Oricum, memorandumul suplimentar prevede prelungirea cu patru luni si jumatate a acordului stand-by, respectiv pana la jumatatea lunii septembrie 2003, daca nu va fi nevoie de alte prelungiri.
Fondul apreciaza ca Romania continua sa inregistreze progrese incurajatoare la nivel macroeconomic, intrucat inflatia a scazut mai accentuat decat estimarile, deficitul balantei de plati s-a redus, iar exporturile au inregistrat o evolutie “remarcabila”.
“Sprijinim ferm hotararea Guvernului de a valorifica acest momentum pentru a accelera reformele structurale necesare incheierii tranzitiei catre economia de piata”, afirma oficialii FMI.
De asemenea, Fondul sprijina decizia Guvernului de a continua discutiile cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si International Finance Corporation (IFC) – divizia de investitii a Bancii Mondiale – pentru privatizarea Bancii Comerciale Romane.
Consiliul Directorilor Executivi al FMI ar putea aproba in aprilie eliberarea celei de-a patra transe a imprumutului stand-by, in valoare de aproximativ 55 de milioane de Drepturi Speciale de Tragere (DST) – circa 75 milioane dolari. A patra evaluare va avea loc in iulie, iar ultimele doua transe ar putea fi acordate, simultan, in luna august.
Acordul stand-by a fost semnat in luna octombrie a anului 2001 si are o valoare de 300 milioane DST. Prima transa a fost eliberata la momentul semnarii, iar urmatoarele doua cumulat in luna septembrie a anului trecut.
Noile angajamente ale autoritatilor
1. In domeniul politicii fiscale
@ alocarea unor fonduri suplimentare pentru acordarea de ajutoare de incalzire si, respectiv, ajutoare de urgenta.
@ alocarea unor fonduri bugetare suplimentare pentru asigurarea unor venituri de completare persoanelor care vor fi disponibilizate de la o serie de unitati de stat care inregistreaza pierderi, in vederea atenuarii impactului social al procesului de restructurare, precum si a pregatirii acestora pentru privatizare;
@ alocarea unor garantii guvernamentele suplimentare in vederea finalizarii investitiilor la Unitatea II de la Cernavoda, precum si pentru reabilitarea cailor ferate;
@ accelerarea procesului de reforma in domeniul administratiei fiscale
2. In domeniul reformei sectorului energetic
@ continuarea procesului de pregatire a privatizarii in domeniul distributiei de energie electrica si gaze naturale, precum si in sectorul petrolier;
@ mentinerea, in anul 2003, a preturilor la energie electrica si energie termica in dolari S.U.A, la nivelul stabilit in anul 2002;
@ continuarea procesului de deconectare de la furnizarea de energie electrica, energie termica si gaze naturale a agentilor economici rau-platnici;
3. In domeniul privatizarii
@ accelerarea procesului de privatizare a marilor companii, cu mai mult de 1000 de salariati;
@ continuarea procesului de privatizare a BCR, cu institutiile financiare internationale BERD si CFI.
Eveniment
FMI: E mai bine, dar nu suficient. Mai vorbim la Paste
Platile salariale efectuate la inceputul anului in companiile de stat par sa fi fost in exces fata de nivelul care poate fi justificat economic; slaba disciplina financiara face ca intreprinderile de stat mari producatoare de pierderi sa continue sa consume resursele insuficiente ale tarii; nevoia accelerarii programului de privatizare