Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în scădere prognoza de creștere a economiei mondiale la aproximativ 4% și a avertizat statele lumii de eventualitatea apariției unor “repercusiuni severe” dacă nu se iau măsuri concertate pentru a relansa creșterea economică.
FMI sfătuiește țările din zona euro să își consolideze sistemul bancar și să rezolve criza datoriilor de stat, Statele Unite să își disciplineze politica fiscală și să își “vindece” dependența de datorii, China să se bazeze mai mult pe cererea de pe piața internă, iar Brazilia să tempereze o economie supraîncălzită, scrie The Wall Street Journal.
PIB-ul României va crește cu 1,5% în acest an, sub media țărilor emergente din regiune, care vor avea o creștere de 4,3%. Economiile Greciei și Portugaliei se vor contracta în 2011 cu aproximativ 5%, respectiv 2,2%, iar țările din zona euro se confruntă în continuare cu o creștere economică scăzută, de doar 1,6%. China și India sunt în continuare printre cele mai dinamice economii, cu rate estimate de creștere de 9,5%, respectiv 7,8% în 2011.