Fondul Monetar Internațional (FMI) este pregătit să asigure Europei finanțare suplimentară, a declarat directorul general adjunct Nemat Shafik, într-un interviu pentru Bloomberg.

“Suntem gata să oferim orice au nevoie de la noi europenii, fie asistență tehnică sau suport pentru monitorizarea economiilor. Iar dacă este vorba de finanțare suplimentară, suntem gata să oferim și așa ceva”, a spus Shafik într-un interviu acordat la Forumul Economic Mondial, care se desfășoară în Iordania.

Creșterea economiei mondiale va fi, probabil, mai mică decât anticipa Fondul, a avertizat Shafik.

“Am spus că economia mondială intră într-o fază foarte periculoasă. Din cauza încetinirii din Europa și Statele Unite, creșterea economică globală va fi mai mică decât am anticipat”, a spus oficialul.

FMI participă la pachetele financiare pentru Grecia, Irlanda și Portugalia, însă cea mai mare parte a fondurilor pentru aceste state este asigurată de țările din zona euro.