Biroul FMI la Bucuresti a confirmat ieri ca noua scrisoare suplimentara de intentie cu guvernul roman nu este inca finalizata in totalitate.



Fondul asteapta sa vada pana la inceputul lunii octombrie “actiuni ferme” pentru reducerea pierderilor din sectorul energetic si “corectarea derapajelor” inregistrate fata de programul convenit in primavara.



Expertii FMI vor continua in perioada urmatoare discutiile cu autoritatile privind masurile menite a tine sub control cresterea salariilor in companiile de stat, considerata nejustificata in raport cu evolutia productivitatii muncii.



Printre problemele identificate de misiunea FMI care a realizat, in perioada 14 iulie-1 august, cea de-a patra si ultima revizuire a acordului stand-by, se numara incetinirea cresterii exportului, majorarea deficitului de cont curent si situatia slaba a incasarilor, in special la energia termica. FMI acuza si privatizarea mai lenta fusese prevazut a societatilor din sectorul energetic.



“Cresterea rapida a salariilor peste nivelul justificat de productivitatea muncii si expansiunea creditului catre sectorul privat au condus la o cerere mai puternica din partea sectorului privat si au pus presiune asupra importurilor. Ca rezultat, deficitul de cont curent s-a majorat in comparatie cu previziunile”, se spune intr-un comunicat al Biroului FMI.



Reprezentantii Fondului sustin ca expansiunea rapida a creditului privat necesita “o supraveghere atenta”, in conditiile in care evaluarea sectorului financiar realizata in luna mai de Banca Mondiala impreuna cu FMI a aratat ca “exista riscul cresterii creditelor neperformante”.