România va trece sărbătorile de iarnă fără următoarea tranșă de
la FMI de 900 mil. euro care nu va veni mai devreme de luna
ianuarie din cauză că Guvernul a primit noi teme pe care trebuie să
le îndeplinească până atunci.
Proiectul de buget pe 2011 – principala miză a rundei de negocieri
cu FMI care tocmai s-a încheiat, nu a fost finalizat, Guvernul
urmând să discute în continuare cu sindicatele pe tema salariului
minim.
De asemenea, declarațiile de ieri ale lui Jeffrey Franks, șeful
misiunii FMI, arată că autoritățile nu au reușit să impună decizia
de reducere a contribuțiilor sociale și/sau a cotei unice
începând de la 1 ianuarie, așa cum ar fi dorit coaliția de
guvernământ.
“Modificările constante în structura de taxe nu sunt productive și
recomandăm puternic autorităților să mențină stabilitatea, mai
ales după ce au fost adoptate măsuri foarte dure”, a spus Franks.
El nu a vrut să spună care au fost soluțiile discutate duminică
seară cu președintele Traian Băsescu, însă premierul Emil Boc a
declarat că șeful statului a fost “de mare ajutor” pentru un acord
corect pe mai departe. Ambele părți au lăsat să se înțeleagă că
negocierile au fost dure, chiar dacă la Cotroceni atomosfera de
început a discuțiilor se arăta foarte veselă.
Franks nu a vrut să dea detalii nici în privința noilor precondiții
asumate de autorități în vederea eliberării unei noi tranșe de
bani, Fondul referindu-se la modul general la reforme-cheie care
includ aprobarea unei noi etape din legea salarizării unice și
intrarea în funcțiune a legii pensiilor despre care se discută de
peste un an. Guvernul a promis din nou că va plăti datoriile către
companii, astfel încât să fie eliminate în cea mai mare parte până
la sfârșitul anului. FMI s-a arătat îngrijorat de pierderile
companiilor de stat, cerând chiar lichidarea celor care nu pot fi
rentabilizate sau privatizate, teză care revine în pofida
persistenței crizei.
De asemenea, Fondul a respins ideile de relaxare a țintei de
deficit de 4,4% din PIB stabilită pentru 2011, însă atât timp cât
proiectul de buget nu este definitivat ar mai putea fi încercate
unele variante de recalibrare a veniturilor și cheltuielilor, mai
ales că Traian Băsescu a spus că Guvernul ar fi descoperit niște
soluții noi.
Eveniment
FMI pleacă fără bugetul pe 2011 aprobat, tranșa se amână pentru ianuarie
România va trece sărbătorile de iarnă fără următoarea tranșă de la FMI de 900 mil. euro care nu va veni mai devreme de luna ianuarie din cauză că Guvernul a primit noi teme pe care trebuie să le îndeplinească până atunci. Proiectul de buget pe 2011 - principala miză a rundei de negocieri cu FMI care tocmai s-a încheiat, nu a fost finalizat, Guvernul urmând să discute în continuare cu sindicatele…