Eficienta ratei dobanzii de interventie a Bancii Nationale a Romaniei (BNR) ca instrument de politica monetara a crescut in ultimii ani, la fel ca si influenta asupra dobanzilor pietei, favorizand trecerea la regimul de tintire directa a inflatiei, se arata intr-un studiu realizat de experti ai FMI.
Potrivit unei analize intocmite de Alexander Tieman, avizata de negociatorul-sef pentru Romania, Emmanuel van der Mensbrugghe, influenta modificarilor dobanzii bancii centrale asupra ratelor de dobanda ale pietei este comparabila cu nivelul tarilor din regiune.
Astfel, Romania poate urma exemplul altor state care au trecut la un regim de tintire directa a inflatiei, cu conditia ca autoritatile monetare sa isi dezvolte capacitatea de prognoza si comunicare.
Autorul studiului mentioneaza ca sistemul monetar din Romania are unele caracteristici specifice, care ar fi putut slabi eficacitatea instrumentelor de politica monetara.
Incepand cu 1997, economia romaneasca a consemnat un exces semnificativ si constant de lichiditati structurale. BNR a fost nevoita sa sterilizeze lichiditatile prin atragerea de depozite de la bancile comerciale.
Astfel, bancile au in general depozite la banca centrala cu mult peste nivelul minim al rezervelor obligatorii, in loc sa se imprumute de la aceasta.
Cu toate acestea, analiza arata ca influenta ratelor dobanzii BNR asupra pietei a crescut substantial.
Perioada analizata este octombrie 1999-ianuarie 2004, impartita in doua intervale, in functie de momentul iunie 2001, cand dobanda BNR a scazut pentru prima oara sub 40%.
In prima perioada, politica de dobanda a BNR nu influenta semnificativ dobanzile pietei, dar dupa iunie 2001 influenta a crescut. De asemenea, sistemul bancar romanesc s-a dezvoltat, iar concurenta s-a intensificat.
Aceasta evolutie a fost favorizata de stabilizarea macroeconomica. Intr-un mediu mai predictibil, asteptarile inflationiste si de dobanda ale diferitilor participanti la piata converg, ceea ce face ca politica de dobanda sa fie mai eficienta.
Functionarea acestui instrument este o preconditie esentiala pentru trecerea la tintirea inflatiei, se mai spune in studiu.
Banca Nationala intentioneaza sa treaca, anul viitor, la un regim de tintire directa a inflatiei, cu un obiectiv de 7%, fata de 9% in acest an.
Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a declarat recent ca Romania poate rata tinta de inflatie de 9% stabilita pentru anul in curs, din cauza scumpirilor induse de explozia peste asteptari a pretului mondial al petrolului si a majorarii salariilor in sectorul bugetar cu 20%, in contextul alegerilor generale din 28 noiembrie. “Inflatia nu va depasi insa nivelul de 10%”, spune Isarescu.
Dupa noua luni din acest an, inflatia se ridica la 6,6%. Toamna a inceput cu o rata destul de ridicata – 0,9% in septembrie, estimarea pentru octombrie fiind de cel putin 0,8%. Folosirea timpurie a incalzirii centrale va amplifica probabil efectul majorarii preturilor la utilitati, reflectat in inflatie.