Fondul Monetar International a redus previziunea de crestere economica a Frantei pentru 2005 si 2006, deoarece pretul ridicat al petrolului din ultima perioada va face ca revigorarea zonei euro sa fie mai dificila, relateaza Bloomberg.
Economia Frantei, a treia din lume, va inregistra anul acesta o crestere economica de 1,8% si de putin peste 2% in decursul anului 2006, conform unui raport facut public de reprezentantii FMI, pe 11 iulie 2005. In luna aprilie a acestui an, ei estimau o crestere de 2%, pentru anul 2005, si de 2,2% pentru 2006.
Cresterea de 43% a pretului petrolului din ultimele 12 luni au afectat increderea consumatorilor europeni si au scazut profiturile companiilor de pe teritoriul acestui continent. Cresterea economica a celor 12 tari din zona euro va fi cu 0,3% mai mica in al doilea trimestru al acestui an, conform Comisiei Europene. In primul trimestru ea a urcat cu 0,5% in comparatie cu perioada precedenta.
Si in Germania, principalul partener comercial al Frantei, a scazut cererea in primul trimestru al acestui an. Pe de alta parte, economiile Italiei si Olandei, cele doua tari cu care Franta a stabilit relatii comerciale in perioada de expansiune, au scazut cu 0,3%.
Reprezentantii FMI au declarat ca sustin intentia guvernului de a reduce rata somajului si spun ca este nevoie de mai multe reforme, precum limitarea cresterilor in ceea ce priveste salariul minim pe economie.
Directorul departamentului european al FMI, Michael Deppler, a declarat ca recuperarea sustinuta a Europei a fost intrerupta in primul trimestru. El a citat cresterea pretului petrolului si a ratelor de schimb din ultimii ani drept cauze ale scaderii economice.
De asemenea, deprecierea cu 7,7% a euro in comparatie cu dolarul din ultimele trei luni ar putea impulsiona exporturile in a doua jumatate a anului.
Mai mult, Franta ar putea face eforturi pentru a se conforma ratei de 3% stabilite de Comisia Europeana pentru limita maxima a deficitului bugetar al tarilor din zona euro. Pentru aceasta, guvernul trebuie sa ia masuri precum reducerea compensatiilor de somaj.
Presedintele Frantei, Jacques Chirac, a carui popularitate a scazut considerabil datorita cresterii numarului de someri, a declarat, pe 14 iulie, ca electoratul este pregatit sa accepte masurile necesare pentru incurajarea muncii. Rata somajului din Franta a ramas, in luna mai, la 10,2%, cel mai inalt nivel inregistrat din decembrie 1999.