Romania este vulnerabila in eventualitatea unei restrangeri semnificative a finantarii externe, subliniaza atat Fondul Monetar International (FMI) cat si agentia de rating Standard&Poor’s.
FMI subliniaza in raportul Previziuni economie regionale, publicat ieri, ca Romania se numara printre economiile emergente care ar fi cel mai puternic afectate daca ar aparea o criza a creditarii la nivel mondial.
“Daca ritmul de crestere a creditarii ar cobori temporar cu 10%, cresterea economica ar scadea puternic in Estonia si Romania in primul an, dupa care ar reveni din anul al doilea”, arata raportul FMI. Cele doua economii au inregistrat cele mai inalte ritmuri de crestere a creditarii dintre statele emergente, mai noteaza Fondul. Intr-un asemenea scenariu, economia romaneasca ar inregistra o contractie cu 1,3% in primul an, dupa care ar reveni la o crestere modesta, de 0,7%, din anul al doilea. Cea mai vulnerabila economie este cea a Estoniei, care ar scadea cu 2% in primul an, in timp ce Ungaria sau Republica Ceha ar inregistra contractii de numai 0,7%.
Fondul subliniaza de asemenea ca in Romania, Serbia, Ucrainia si statele baltice peste 25% din creditele acordate de banci sunt finantate prin imprumuturi contractate de la institutiile financiare din strainatate.
“Avand in vedere cresterea economica puternica din ultimii ani pentru tarile mentionate, estimarile de incetinire a dinamicii sunt limitate. Totusi, majorarea costurilor imprumuturilor interne si externe ar putea impune dificultati suplimentare statelor europene emergente”, mai noteaza Fondul. Astfel, procesul de convergenta ar continua, chiar daca intr-un ritm mai lent, avand la baza fundamente puternice precum castigurile de productivitate.
Si agentia de rating Standard&Poor’s (S&P) atentioneaza ca Romania intra
intr-un top al economiilor cele mai vulnerabile la o inasprire a crizei creditelor la nivel global, fiind devansata de Islanda si Liban.
“Credem ca statele din Europa de Est sunt cele mai expuse, in timp ce tarile din Asia si America Latina, cu excedente comerciale si importante rezerve valutare, sunt in general mai bine protejate impotriva lipsei de lichiditati”, scriu analistii S&P in studiul “De ce criza globala a creditelor ar putea afecta mai mult statele de pe pietele emergente”. Agentia de rating a pus inca de la inceputul anului sub perspectiva negativa rating-ul acordat Romaniei, de “BBB-“.