Șeful misiunii FMI la București, Jeffry Franks, a anunțat într-o conferință de presă organizată în această dimineață la BNR că a convenit cu autoritățile române ca, din companiile energetice să fie vândute pachete semnificative de acțiuni, în vreme ce pentru marile companii de stat managementul ar urma să fie unul privat, selecția urmând să se facă la nivel internațional. Printre companiile vizate și citate ca atare de Franks se numără Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, și Trangaz.

“Ne concentrăm pe sectorul energetic și transporturi care sunt esențiale pentru creșterea economică. În lunile următoare autoritățile vor demara vânzarea unor pachete semnificative în companii energetice de stat: Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Trangaz și altele”.

Franks a mai apreciat că există companii care sunt ineficiente sau insuficient capitalizate și care nu fac față în economie, drept urmare trebuie restructurate. Restructurarea va privi cu precădere companiile energetice și cele din transporturi.

“Este necesar ca acestea să fie restructurate împreună cu capitalizarea și experiența din sectorul privat (management privat – n.n.). Împreună cu Guvernul vom restructura companiile din domeniul căilor ferate și vom aduce capital privat”, a spus Franks.