În octombrie, la Cluj-Napoca, Bienala internaționalǎ de Ceramicǎ, ediția a II-a, oferă o scenǎ de înalt profesionalism pentru expunerea de portofolii naționale alǎturi de o seamǎ de invitați strǎini, sub egida unui juriu prestigios. Cu ocazia apariției în luna septembrie a Revistei Arta nr.13 (editatǎ de Uniunea Artiștilor Plastici), s-a dezbǎtut problematica creației de ceramicǎ în arealul românesc al ultimelor decenii și a contextului mondial din aceastǎ strǎveche Artǎ a Focului. Iatǎ rǎspunsurile câtorva creatori români la anumite problematici ale domeniului (anchetǎ realizatǎ de Aurelia Mocanu și Cristina Popescu Russu):
1.Ce vi se pare că datorați generațiilor anterioare din ceramica românească sau internațională?
2. Ce vă motivează ca artist ceramist?
3. Cum ați resimțit schimbările artistice, culturale și economice după 1990 ?
Au existat oportunități sau impedimente pentru dezvoltarea domeniului?
4. Care sunt provocările actuale (de ordin conceptual, tehnologic, interdisciplinar etc.)
5. Credeți că ceramica poate fi un mediu sustenabil pentru un tânăr artist?
6. Cum ați poziționa ceramica românească în raport cu cea internațională?
MARIUS GEORGESCU – Cluj (n.1967)
1. Formarea mea are la bază un transfer de experiență pe care profesorii mei de la Universitatea de Arte și Design CLUJ l-au exersat asupra mea. Fiecare generație de artiști ceramiști extinde limite de exprimare conceptuală, dar și de expresie intrinsecă a materialului. Am asimilat tehnici de lucru, precum și modalități de abordare ale discursului vizual de la artiști ceramiști pe care i-am întâlnit în România sau în alte țări precum Cehia, Franța, Germania, Italia sau China.
2. Îmi place să dialoghez cu materialele ceramicii. Cred că un material ți se poate dărui cu adevărat doar atunci când îi respecți libertatea. Frumusețea acestui proces vine chiar din efortul pe care trebuie să îl faci pentru a înțelege caracterul materialului cu care lucrezi. Dacă reușești să cunoști un material, poți să-i oferi condițiile prin care el să se manifeste conform propriei sale naturi și atunci, cred eu, el este bucuros să-ți întrupeze ideile.
3. Perioada post 1989 este o periodă dinamică, în care schimburile culturale la nivel internațional s-au intensificat mult, informațiile circulă mult mai rapid, poți fi la curent instantaneu cu cele mai noi realizări ale domeniului, fapt care te poate face să reconsideri uneori propriul discurs artistic. Din punct de vedere economic, în România, lipsa resurselor dar și a educației publicului în ceea ce privește arta ceramicii face dificilă o dedicare exclusivă domeniului ceramicii.
4. Ceramica este un domeniu care nu numai că interferează cu știința, dar dezvoltarea ei depinde de noutățile tehnologice, fie că este vorba de noile modalități de construire a formei, utilizând softuri de modelare în spațiul virtual și transpunere prin imprimante 3D, fie că apar noi rețete de materiale ceramice care conferă artistului noi posibilități de exprimare. Provocarea este de a ține pasul cu noile tehnologii, de a le asimila și folosi într-un mod creativ.
5. Pentru un tânăr artist e greu, dar nu imposibil.
6. Regăsim în ceramica actuală din România aceleași tendințe pe care le avem pe plan internațional. Un specific local apare uneori la artiștii care se lasă inspirați de tradițiile acestor meleaguri sau de contextul socio-cultural actual al țării noastre.
GHEORGHE CRĂCIUN – Baia Mare (n.1946)
1. Ceramica se naște din conlucrarea elementelor primordiale – pământ, apă, foc. Pornind de la un material docil, care se lasă modelat, chiar dacă are o memorie proprie și se desăvârșește prin proba focului. Îmi permite să mă joc cu ea, să construiesc și să ascund în ea ideile mele. Când trag la roată sau modelez liber, mă pot simți un mic demiurg (creator).
2. Am admirat dintotdeauna mărturiile lăsate în istoria ceramicii: cea de la Cucuteni, ceramica grecească amplu desenată, ceramica popoarelor primitive, precolumbiene și măiestria ceramicii populare. Am asistat la formarea ceramicii moderne românești, m-a format educația primită la facultate pe principiile Bauhaus-ului, neavând profesori de strictă specialitate, ceramică, ci artiști, care căutau ei inșiși drumuri noi, precum Ana Lupaș, Mircea Spătaru. Primele lucrări de ceramică modernă spre care năzuiam le-am descoperit prin anii `60 într-un volum din revista „Secolul 20”, făcute de Patriciu Mateescu: „Mistrețul” și câteva forme aducând a amfore lipite una de alta, sugerând un grup de balerine. Au apărut simpozioanele de ceramică prin anii ‘70, concomitent cu cele din Europa, simpozioane de care nu am avut parte decât în anii ‘80, când s-au organizat și în nordul îndepărtat al țării. În 2001 și 2002 am organizat chiar eu simpozioane la Faimar, invitând colegii de grupă, pe care îi pot numi „grupa de foc” a secției de ceramică din Cluj: Arina Ailincăi, Iudita Crăciun, Marta Jakobovits, Eugenia Pop și subsemnatul (Elena Tulcan din Timișoara a îmbrațișat sticla). Revista cehoslovacă „Revue du verre” era singura publicație de specialitate care circula în spațiul Europei de Est și care mă ținea în contact cu experiențele moderne, novatoare din sticlă și ceramică. Abia ajuns în Studioul Internațional de Ceramică de la Kecskemet (Ungaria), am putut lua contact cu ceramica modernă a secolului XX atât ca diversitate de experimente, de formă, cât și de tehnologii.
3. Consider că ceramica modernă românească s-a născut prin anii ‘70 ca un rod al unei perioade de liberalizare, când am putut vedea expoziția Henry Moore la sala Dalles, Paul Klee la Muzeul Național, de Artă. Brâncuși și Țuculescu ne erau deja cunoscuți, fără să omit imensa impresie pe care a produs-o expoziția de sticlă italiană care cuprindea lucrări de Max Ernst, Picasso, Chagall și Tobey. O perioadă am lucrat în sticlă, după care experiențele mele plastice s-au materializat în paste ceramice, care îmi dau posibilitatea să imi ascund gândurile mai profund și să mă definesc mai bine.
4 – 5. Este important să recunoaștem că înainte de 1990, industria silicaților oferea artiștilor ceramiști tehnologii și condiții de contact cu materiale performante. Anii ‘90 au creat posibilitatea atelierelor proprii, libertatea de mișcare, i-a pus pe artiști în contact cu experimentele de pe tot globul. Exemplul cel mai elocvent este tehnica raku, care în timp relativ scurt cucerește forme de exprimare și în spațiul nostru. Trienalele, quadrienalele de artă decorativă la care am participat înainte de 1989, au fost întotdeauna expoziții „scăpate” de un control ideologic în mare măsură, iar sub apelativul de „decorativă” se ascundeau experimente artistice novatoare. Astăzi cenzura cea mai puternică pare a fi cea economică, capcanele genurilor mai facile, sau forme de exprimare mai neconvenționale, care pot îmbogați mijloacele de exprimare, dar și derapajele… nu am distanța necesară, să le pot judeca corect.
6. DA ! Ceramica pote fi o soluție de existență, dacă ai acumulat o bună tehnologie, dacă ai o sumă pentru un atelier personal, dacă nu te părăsește muza cât timp îți asiguri existența. Foarte important: încă nu avem o piață de artă, prin care lucrări majore contemporane – rodul unor cercetări artistice – să aibă căutare.
Ceramica artistică românească face corp comun cu cea internațională și poate, în ansamblul ei, să se distingă printr-o cercetare în domeniul formei și al inovației acestuia și cred că este prea puțin cunoscută în lume.
IUDITH CRĂCIUN- Baia Mare ( n. 1946 )
1. Îmi plac foarte mult materialele ceramice. Fiind ancestral, lutul ne povestește cel mai mult despre viața omenirii. La fel, gresia, faianța, portelanul pot înmagazina foarte multe date. Eu am lucrat din fiecare, cunosc toate tâlcurile lor: sunt foarte ascultătoare, mă ajută în exprimare, pot transmite ideile, sentimentele și gândurile mele.
2. Studiind istoria ceramicii, populară și cea modernă, mereu îmi creează o plăcere de a le privi și de a admira frumusețea lor: materialul, formele, culorile, rezolvările, perfecțiunea și spontaneitatea lor, toate te învață câte ceva, prin ele poți vedea istoria lumii.
3. Preocuparea mea în domeniul ceramicii are un traseu paralel: cel de profesor și cel de artist. Fiind o preocupare permanentă predarea, am descoperit multe procedee tehnice, unele greșeli s-au transformat în avantaje, reușind în final să-mi pun la punct un procedeu personal de turnare, care s-a îmbogățit în permanență, furându-mă și bucurându-mă de fiecare obiect reușit. M-am format deodată cu elevii mei și mă bucur că mulți dintre ei și-au ales domeniul ceramicii ca mod de exprimare artistică.
4. Până în anii `90 aveam o radiografie sumară a ceramicii, citite în expozițiile republicane și de la colegii ceramiști invitați la simpozioanele de la Faimar. După `90 am luat contact cu ceramica mondială la Studioul Internațional de Ceramică din Kecskemet, Ungaria, cât și prin revista Neue Keramik, la care am reușit să mă abonez. Pentru mine, o șansă foarte mare s-a dovedit a fi existența fabricii Faimar, care îmi oferea tehnologie și materiale multiple, iar deschiderea orizontului artistic l-am regăsit în Studioul din Kecskemet, Ungaria. Mă bucur că am aflat despre – și am aderat la nucleul de ceramiști din jurul Galeriei Galateea.
5. Urmăresc comportamentul combinațiilor dintre materiale, posibilități de interșarjabilitate, efecte obținute prin turnare, alcătuirea formelor cât mai variate. Formele mele doresc să fie cât mai expresive, clare, unicate, să exprime rigoare, echilibru, să se înscrie în spațiu ca niște forme arhitecturale, îmblânzite cu elemente plastice și colorate discret, pentru a se înscrie într-un ambient modern.
6. Urmărind evoluția elevilor mei, văd că domeniul ceramic le poate îndeplini năzuințele: unii și-au dezvoltat atelier propriu și își câștigă existența din ea; pe alții îi văd prin expozițiile reprezentative, și nu în ultimul rând unii au îmbrățișat cariera didactică în acest domeniu. Vizionând Bienala Internațională de Ceramică de la Cluj, ultimul mare eveniment din 2013, corelat cu Expoziția de Ceramică Românească deschisă simultan la Casa Matei tot din Cluj, am putut vedea că ele formează un întreg, și doar etichetele mi-au atras atenția că sunt doua expoziții diferite. Nivelul celor două expoziții vorbesc de la sine despre ceramica românească și cea internațională.
ANDREI FLORIAN – Cluj (n. 1959)
1. Dascălilor noștri dublați de calitatea de buni artiști ce ne-au învățat alfabetul unui nou limbaj le datorăm deprinderea unui univers al creației și bazele unui mod de gândire pe al cărui trunchi ne construim propria abordare, conceptualizare și operare. În ceramică, cea mai complexă dintre arte, după opinia mea, operând cu instrumentele fiecăreia dintre celelate arte plastice și cu un imens conținut tehnologic propriu, metodica pașilor mici este primordială. Simultan, trebuie să existe continua informare despre tehnici, materiale, tehnologi noi și experimentul personal. Ceramica nu este pentru grăbiți și superficiali! E bine și așa, sau e destul de bine, se exclud. Lucrarea comunică și nu poate fi redusă la tăcere.
Datorăm artiștilor care ne-au fost model, toată recunoștința noastră.
2. Ceramica stimulează instinctul de cercetător, căruia îi datorăm plaja eșecurilor, dar și pe cea de strălucite reușite pe tot parcursul civilizației umane. Depășirea dificultăților previzibile sau accidentale de pe parcurs devin sursă de energie revigorantă. Când dialoghezi cu materia o înțelegi ca pe un prieten, o cunoști și îi anticipezi reacțiile, ai o stare de împlinire majoră cu care ceramica te înrobește definitiv. E sublimă așteptarea la ușa cuptorului, similară celei de la ușa sălii de nașteri. Deschiderea ei aduce vestea zămislirii a ceva în care ai pus propriul suflet. Experimentul ajustat se transformă în reușită, în performanță mult mai prețioasă. Aduc satisfacție întâlnirile cu breasla conațională sau de aiurea. Ele confirmă și validează nivelul în plan conceptual, artistic, al noutății, performanței tehnicilor personale.
3. Din 1986 până în 1990, am fost ceramist la o cooperativă din Negrești-Oaș, apoi dascăl titular la UAD și membru UAP Cluj din 90. Nu am constatat o diferență între cele două perioade în zona oportunităților, cu excepția circulației libere în țările europene. Oferta din partea instituțiilor abilitate este străvezie.
Prin efort individual sau de grup, se creează oportunități. Noi ni le facem. Pasiunea și efortul personal creează oportunități. La noi, ele ne aparțin. La fel și efortul, cheltuielile realizării operei, publicitatea ei și eventual vânzarea la prețuri înjositoare. Dacă n-am spera n-am fi aici.
4. Personal, nu am fost cantonat niciodată exclusiv într-o anume zonă a domeniului Am cochetat cu mixaje de materii încă de la început. Porțelan pe lemn, asamblaje de piatră și furnir, grafică prin amprentări umane și recolorare în tehnici personale, panouri mixate cu vitraliu sau traforate, cu lumină de atmosferă, figurări din nuia de alun mixate cu materii naturale sau sintetice și lumină, ceramica monumentală în șamot, mixări cu lemn, ceramică și sticlă în formule diverse, au dat naștere unor cicluri și perioade de cercetare distincte.
Cercetarea actuală este în zona plasticității și rezistenței la uscare-ardere a componentelor evocării spațiale modulare pe tema obiectului cultic redimensionat, realizate prin presare în forme de ipsos de până la un metru, în paste de gresie cu ardere la 1.100-1.200 grade Celsius.
Asocierea în asamblaj a acestor forme dă o varietate nelimitată de decupaje spectaculoase. De asemenea mixarea lor cu sticlă topită sau elemente de sticlă suflată, lărgește gama de variante de asamblare și expresie ale acestor ansambluri obiectuale spațiale.
5. Greu de exprimat păreri pe această temă.
Această activitate este costisitoare. Spațiu, apă, curent trifazat de putere, canalizare, depozit, mobilier, cuptor, cabina de glazură, compresor, strung etc., presupun un efort uriaș. Masele ceramice, paste, barbotine, glazuri, coloranți, pigmenți, săruri, au costuri mari. Recuperarea investiției într-o lume sufocată de lipsuri este puțin probabilă, ca și sprijinul de la stat.
Asocierea ar fi soluția, dar numărul partenerilor e greu de armonizat în opțiuni, inițiative, viziune, comportament de echipă.
Ceramica poate fi o activitate sustenabilă pentru absolvenți doar dacă pasiunea extremă îi determină asumarea unui efort de anvergură, fără riscul secătuirii până la momentul final.
6. Aș da aici un răspuns concis! Mai bogată în spirit, profunzimea mesajului cultural, complexitate conceptuală, mai imaginativă și de o expresie mai rafinată. Toate acestea în ciuda diferenței majore în diversitatea materialelor specifice și dotării tehnice și tehnologice.
Aici stăm foarte bine și dacă trendul prezent de revigorare a domeniului prin tinerii ceramiști, mult mai mobili și mai dotați în zona comunicării și receptării informației în ce privește manifestările importante internaționale domeniului rămâne măcar constant sunt optimist în ce privește acest reviriment deja vizibil. Tinerii artiști ceramiști vor asigura un viitor ceramicii românești.