Inainte-i ziceau țigan, acum
nu-i zic nici rom. A trecut totodată de la “mă” la “domnule”. A dat
corectitudinea politică peste Deania, ne-am europenizat, cică,
americanizat, tembelizat-rafinat, mda. La țâța ipocriziei se stă la
rând cu imbrânceli, nu dați multă, să ajungă la cât mai
mulți.
Marin Ciurar n-avea alternativă
decât să ajungă domn, rom n-avea curajul să-i mai spună nimeni, cu
averea pe care reușise să o adune, barând ca și castorii
oportunitățile economiei de piață, perseverent și cu scupulele
aruncate la coș. Avea o fabrică de brânzeturi, două hoteluri, case
și apartamente, un parc de mașini.
Indesat, către 40 de ani, când
se spăla dimineața pe dinți, Ciurar obișnuia să cânte arii din
opere. “Nu-s un tip important?”, arăta cu degetul spre oglinda cu
rame aurite, ca un personaj de film. “Is…”, primea răspunsul din
gâtul său. Se ingrijea să țină incuiată ușa de la baie in timpul
toaletei matinale. O dată a dat Mariana peste el și a inceput să
râdă auzindu-i interogația. “Sigur că ești, ursuleț, ești
important”, i-a hohotit ea in nas, aranjându-și cordonul de la
capotul albastru.
S-a căsătorit cu Mariana de vreo
7 ani și era cu certitudinea betonificată că l-a luat doar pentru
bani, ea – fiică de ingineri. O iubea totuși, era un punct
incandescent de sudură lângă ea. Ciurar nu voia să-și aducă aminte
de vremea când invârtea covrigul, ca șofer pe camion, acum umbla
doar la costum. Când se așeza, era atent ca partea din spate a
sacoului să-i fie sub șezut, să-i stea ca turnat, fără
cute.
Treptat, a inceput să-i displacă
să fie contrazis. Și, fiindcă era om de afaceri, și-a cumpărat și-o
diplomă universitară. Era primul din neamul său cu o așa patalama.
Mama lui a inceput să plângă când i-a citit de pe bucata colorată
de hârtie că este licențiat in Drept. Când se culca in pat cu
Mariana, o dată pe săptămână, ar fi vrut mai des, dar ea nu și nu,
voia să-și ia revanșa prin sex pentru umilințele indurate. Ii venea
câteodată s-o strângă de gât. Indeosebi când nevasta lui blondă
spunea “Doar atât? Gata, puișor? Atunci… hai la nani cu mami”. Iar
aceste propoziții se repetau cu insistență.
Ciurar sponsoriza biserici și
mănăstiri. Mergea in fiecare duminică la slujbă. Când nu era in
vreo delegație sau la vânătoare. A descoperit că la vânătoare poate
să-și facă noi relații utile. Și-a cumpărat puști, ogari. Deși nu-i
plăcea băutura, după partidele de vânătoare stătea la câte-un chef
cu colegii vânători. Afaceriști, magistrați, polițiști, ziariști.
Se prefăcea că bea și-i urmărea pe ceilalti cum ii apucă limbuția,
cum devin alți oameni după creșterea numărului de pahare date peste
cap. Lua aminte. Ajuns acasă, iși nota picanteriile
compromițătoare. Atent. Nu știa când or să-i fie de folos. Pe fișe,
după nume. Cu anii, și-a strâns suficiente informații ca să poată
ruina carierele unor sus-puși din regiune.
La un moment dat, i-a trecut
prin cap să candideze ca primar. Era inainte de alegeri. Un ceva ce
i se ridica din rărunchi ii spunea că l-ar spulbera pe Soreanu,
primarul in funcție. N-a durat mult până s-a hotărât. Șefului
partidului cel mai bine cotat in sondaje, și el vânător, i-a pasat
un fișic de lei și i-a reamintit intr-o doară cum s-a ales cu-o
mândrețe de blenoragie de la o curvă, prestatoare de care soția
insului n-avea habar, așa că toată treaba a mers ca marmelada pe
pâine.
A fost desemnat oficial
candidat. A inceput să i se pară că-și irosește de pomană caloriile
dacă răspunde la saluturi. Inclina doar din cap. La fondurile
pentru campanie nu s-a zgârcit. Era decis să cumpere tot ce se
putea. Și-a intocmit o listă cu potrivnicii pe față. O ținea in
buzunarul de la pantaloni, lângă cheile de la jeep și unghieră.
Unii dintre ei se regăseau in fișele sale, așa că stătea liniștit.
O să-i rezolve repejor. Se felicita in gând că participase la
partide de vânătoare. Cu mintea la asta, și-a pus ca sonerie pe
telefonul mobil “Corul vânătorilor”.
Mai erau trei săptămâni până la
inceperea oficială a campaniei electorale. Iși curăța pușca. Se
uita la ea cu jind. Era perioada de prohibiție. Se vedea vânând.
Microbul vânătorii se insinuase și in el pe nesimțite, a
conștientizat. Era ca alcoolicul care vrea băutură și are in față
un restaurant inchis, cu un ditamai lacăt pe ușă. Și-ntr-o
dimineață a plecat in trombă cu jeepul. Pietricelele aruncate de
roțile mașinii au lovit un tomberon cu gunoi. In Stejarul, a oprit
lângă o pădure tăiată in două de un pârâu. A așteptat lângă apă.
Puțin. Au apărut câteva. A tras un singur foc spre grup. Dacă i-ar
fi povestit cineva ce s-a intâmplat, că altcineva a pățit-o, l-ar
fi trimis la plimbare ca pe-un mincinos ordinar.
Glonțul a trecut printr-o
căprioară și s-a oprit intr-un cerb. Acesta a mai sărit peste
câteva tufișuri și a căzut, la două duzini de metri de căprioară.
Dădea convulsiv din picioare. Apoi s-a liniștit. Nici căprioara nu
mai sufla. I-a fost greu să care corpurile până la jeep impreună cu
Todor, un pădurar din Stejarul ce-i era indatorat.
Pe Todor l-a lăsat acasă. Nu era
ora 11 și se indrepta spre Deania. Fredona o arie cu geamul de la
portieră deschis. Un muțunache de pluș și două cruciulițe i se
legănau pe oglinda retrovizoare. A frânat când a ajuns lângă un
convoi lung de mașini.
– Ce-i? a strigat către șoferul
din față, un medic pe care-l cunoștea vag.
– Unii s-au dus să braconeze la
Cetățuie și-i un filtru al poliției. Au fost anunțați prin 112.
Controlează mașinile.
Cetățuie era al treilea sat de
la Stejarul. Medicul i-a spus și pe cine suspectează polițiștii. Ii
știa. A fost la vânătoare cu ei. Un profesor și un tehnician
veterinar. S-a relaxat.
– Niște amețiți… Nu-s meseriași,
i-a mai zis medicului. Și și-a aprins o țigară. I-a zărit și pe
polițiștii cu filtrul de control. Erau doi abonați la el la
chiolhanuri. Când a ajuns in dreptul lor, i-a salutat. L-au
salutat. Cam distant, i s-a părut. Nici o secundă nu s-a gândit că
o să-i controleze mașina. L-au invitat să coboare și să deschidă in
spate. Nu-i venea să creadă, aerul ii intra in plămâni ca vata. A
ridicat capota. Se sufoca. Tocmai cu el… Cu el, nerecunoscătorii…
Acum, când era aproape să fie ales primar.
Vestea prinderii lui Ciurar s-a
răspândit in Deania ca uleiul deasupra apei. Câteva ore a dat
declarații polițiștilor și procurorilor. Cunoscuții au inceput să-l
sune. Măcar nu i-au luat telefonul. “Corul vânătorilor” a răsunat
și a răsunat printre procurori și polițiști. Până la exasperare.
Cele mai multe apeluri le-a primit de la Mariana. “E ingrijorată
că-i moare sluga?!”, și-a zis.
A doua zi s-a anunțat că Marin
Ciurar se retrage din politică.
Va urma