S-a invârtit de-o amendă de 350
de lei pentru o cauză asupra căreia n-o să insist, de-a trânta,
oricum. De la primărie. Dacă in primele secunde Alin Popan a simțit
că i se inroșește și vârful nasului, așa i se intâmpla, curios, la
mare supărare, treptat s-a calmat, a băut un pahar cu apă minerală
rece.
Nu era supărat pentru bani, il
durea la zece metri de cot paguba, avea bani, insă-l chinuia ca un
burghiu in carne ingratitudinea primarului Soreanu. Pe care l-a
sprijinit intotdeauna. Popan era consilier județean. Nu era coleg
de partid cu primarul, erau din partide care de multe ori au dus
lupte aprige intre ele, dar asta nu l-a impiedicat să-i pompeze
fonduri lui Soreanu in campaniile electorale, ba și pentru
protocoale lungi și dese, precum cozile la carne de pe vremea
comunismului. Iși permitea cu prospera sa firmă de construcții.
Fără doar și poate, o mână o spăla pe cealaltă, dar acum mâna lui
Soreanu i-a dat peste a lui Popan in văzul lumii. Ceea ce n-avea
cum să rămână fără contrareacție, altfel tăcerea consilierului ar
fi fost privită ca un semn de slăbiciune, o cedare.
Incerca să descifreze ce se afla
in spatele amenzii, iși suprasolicita memoria ca să-și dea seama
dacă l-a călcat cumva pe bătătură pe primar, dacă avea vreo vină in
afara celei oficiale, pentru care altcândva era imun, cum altfel,
doar nu era din gloată. Nu și nu. Nu realiza greșeala și incepu să
i se contureze concluzia că Soreanu vrea bani mai mulți, doar in
trei luni incepea campania electorală prezidențială, iar primarul
era un intim al președintelui și voia să-i obțină cât mai multe
voturi din Deania și imprejurimi.
– Abțigui-i-aș amigdalele de
gușter, zise.
– Adică… șefu’…?, bâigui Florin,
mâna lui dreaptă. Nu era la curent cu evenimentul.
– Adică-ți convine? E logic? Să
mă amendeze Soreanu…?! Și-a inceput să-i povestească, până ochii
lui Florin s-au mărit ca roata furtunului de la
hidrant.
– Sunt sigur c-o să-l puneți cu
botul pe labe, șefu’.
Florin a ieșit până-n
secretariat și s-a intors cu două cafele. Nu i-o ceruse Popan, insă
el ii știa tabieturile de 10 ani, de când lucrau impreună.
Secretara a plecat de câteva ore, erau singuri in clădirea
firmei.
Următoarele zile, Florin a luat
la rând băncile și magazinele din oraș și, când a terminat, a văzut
că s-a ales cu bătături la picioare. Totuși, era satisfăcut. Când
s-a urcat in mașină cu Popan ca să meargă la primărie, nu reușea
să-și ascundă emoția. A anunțat câțiva ziariști că o să se intâmple
ceva interesant și le-a spus unde.
La intrarea in curtea primăriei,
văzu că ziariștii au sosit. Parcă automobilul și din portbajaj
scoase un sac de pânză greu. Impreună cu ziariștii, cei doi s-au
indreptat spre casierie. Florin transpira cu sacul in mâini.
Ziariștii și-au pregătit aparatele de fotografiat și ele au inceput
să bâzâie când funcționarul de la ghișeu, cu gura rămasă
intredeschisă, a inceput să scoată din sac monede de 1 ban. Erau
35.000 de monede, pe care Florin le-a adunat de unde a putut, cu
chiu, cu vai, cu bătături – 350 de lei, amenda.
Lumea a inceput să se adune
nedumerită. Cei care mai vroiau să plătească dări la ghișeu au
inceput să vocifereze. O ziaristă a inceput să râdă. Râzând, l-a
sunat pe Soreanu să-i ceară o declarație. Iar Soreanu a ajuns la
casierie in câteva minute, cu pete vinete pe față.
Funcționarul a numărat până la
terminarea programului monede, printre injurăturile și hohotele
celor stânși in incăpere. Popan doar zâmbea, avea chef de-o țigară.
Insă acolo fumatul era interzis. Și nu vroia să iasă. Ca să nu
piardă nimic. Soreanu era tot mai vânăt. Funcționarul avea să
numere și mâine. Astfel s-a ales primarul cu porecla
Mărunțiș.
Va urma