– …Cauciucul ăsta merge perfect; iți imaginezi cum ar aluneca el pe piatra asta cubică, să trec eu prin mulțime și toată lumea să intoarcă ochii spre mine, asta senzație, mă ințelegi?
– …Mă ințelegi, domnișoară, că nu am chef de astfel de conversații banale cu dumneata, mi se pari o ignorantă și nu imi face plăcere să vorbesc despre acele vremuri, au fost demult și nu se vor intoarce, să trăim pe pământ… – …Să trăim pe pământ fără să știm aceste uimitoare fapte este ca și cum ne-am uita numele… Așa nota și Sextil Pușcariu, marele nostru istoric. Este de-a dreptul fascinant, domne’, cât aș fi vrut să mă plimb și eu pe Strada Porții, astăzi devenită banala Strada Republicii. – …Republicii! Este cât se poate de clar, nu mai stau pe gânduri, de acolo o să ii cumpăr, trebuie să ii am, dacă astăzi nu-mi cumpăr, crăp, pe bune, eu chiar crăp, băi și sunt atât de faini, vai de mine, mai sunt douăzeci de minute și inchide, unde să schimb banii, dacă nu imi cumpăr adidașii ăștia eu o să urlu o săptămână, sunt superbi, ah! abia aștept!…Mă ințelegi, domnișoară, că nu am chef de astfel de conversații banale cu dumneata, mi se pari o ignorantă și nu imi face plăcere că vorbesc despre acele vremuri, au fost demult și nu se vor intoarce, să trăim pe pământ, să fim realiști… Aceasta este doamna Bertha; locuiește in prima casă la stânga cum intri in gangul de lângă Dean’s, Irish Pub-ul de pe Republicii. Doamna Muller Bertha este văduvă de douăzeci și cinci de ani și locuiește in Brașov de când se știe. Casa aceasta o are moștenire de la tatăl său, un cunoscut ceasornicar sas. Deși e in vârstă de optzecișinouă de ani, nu are probleme mari de sănătate, o mai ințeapă inima din când in când, dar la cafea nu ar renunța nici in ruptul capului. Casa este destul de mare; ea stă insă doar intr-o singură cameră și intr-un holuleț răcoros pe care l-a transformat in bucătărie, restul incăperilor sunt inchiriate. Acum cincisprezece ani, un cuplu de tineri foarte drăguți a bătut la ușa ei, intrebând-o dacă nu ar fi interesată să le inchirieze una-două camere. Trecuseră zece ani de când ii murise soțul doamnei Bertha, iar cu banii nu o ducea foarte bine. A acceptat propunerea, deși i-a fost destul de greu; mândră din fire, nu se vedea locuind intr-o singură cameră. „De ce nu?” și-a spus până la urmă. „Așa imi voi putea permite o grămadă de alte lucruri la care am renunțat.” Doamna Bertha, in tinerețe, lucrase la Operetă croitoreasă, câștigând un salariu frumușel – tocmai de aceea fusese o cumpărătoare impătimită a blănurilor de tot felul. Telefonul suna de fiecare dată la familia Muller când blănăria de pe Strada Mureșenilor primea noi modele. Vechii ei chiriași s-au mutat, acum au venit alții in casă, dar cu aceștia nu poate vorbi; și ea a devenit destul de repezită, nu mai are răbdare ca pe vremuri.
Blogu’ lui Christian. New Entry: 20 martie 2008, ora 23: 47, posted in „Știri de ultimă oră”:
A murit Flower! Tragedie in deșertul Kalahari. Protagonista serialului Moșia Mangustelor, serial câștigător a două Premii Omni Intermedia și a medaliei de aur la Festivalul de la New York, a murit in urma mușcăturii unui șarpe Cobra. Vom reveni!
Comment1: Sunt Nick din America și m-am ingrozit când am auzit știrea. Omule, ești cel mai bun, ce dacă era animal, merită respect, ce o să se intâmple de acum cu Beethoven și ceilalți pui, chiar mă ingrijorează!Comment 2: Sunt Jose din Columbia. Incredibil… nu pot să cred, ce veste groaznică! Gata,
m-am hotărât, nu mă mai duc azi la școală.
Comment 3 Miruna: Mă induioșezi, Christian, nu știam că ești așa de sensibil! Săraca Flower!
Comment 4 : Fraților, sunteți un pic duși, dar merge…. Comment 5 Jessica-Flower: Sunt Jessica din America, New York, am 11 ani și fac parte din fan clubul dedicat lui Fower, eu și cu prietenele mele am plâns foarte tare când am auzit. Ne vei lipsi, Flower.Comment 6 Mark: Și eu sunt emo și ce contează, nu plânge nimeni după mine ! Ha ha ha! (parte din mesaj șters de proprietarul blogului)
Postat in „Știri de ultima oră” Tagged: Flower, Animal Planet, mangusta, 100 de comentarii. ~~~ Spune in gura mare că nu ii face plăcere să vorbească cu nimeni. Pentru ea toți par niște ipocriți. Nu se simte o fosilă, deci nu vrea să fie tratată astfel. Dar cel mai mult o scoate din sărite tonul mieros al domnișoarelor care lucrează la cabinetul oftalmologic de peste drum. „Săraca doamna Bertha!” “Ce atâta săracă!” ii venea in minte doamnei Bertha, ori de câte ori le auzea pe acestea vorbind despre ea. – Stă singură de douăzeci și cinci de ani, sărmana, nici nu vreau să mă gândesc, a apucat alte vremuri și poate ii este greu să le ințeleagă pe ăstea, adăugase una dintre fetele de la cabinet in timpul pauzei de o țigară devenită de cele mai multe ori pauză de „meditații psihologice”. Nu, in nici un caz, doamna Bertha nu gândea așa, ba se găsea chiar angrenată bine in lumea aceasta, poate chiar prea bine. Astfel, văzând că iar se poartă culorile vii, nu ezită să iși scoată eșarfa verde din uriașul șifonier de lemn masiv care incă iși păstrase negrul intens de odinioară. Eșarfa o primise de foarte mult timp cadou de la o prietenă dragă, care acum era stabilită in Nurnberg, dar cu care vorbea des la telefon. – Ce atâtea prostii, auzi: „sărmana”, ar trebui să se simtă norocoase că le răspund la salut, așa este politicos! Așa procedează o adevărată damă, căci altfel… nici nu m-aș fi obosit să le privesc, d-apăi să le mai adresez vreun cuvânt, iși spunea doamna Bertha revoltată. Toate aceste gânduri deveniseră o adevărată obsesie pentru aceasta, un refren la cafeaua de dimineață, la supa de prânz și la ceaiul de seară: „auzi, „sărmana”! Pffff…” ~~~ Blogu’ lui Christian, 30 iulie, ora 12:30Era aproape de miezul nopții. Se uita in pământ, avea o privire pierdută. Iși ținea in propria ei mână dreaptă arătătorul stâng și se uita la el. Din când in când, il mai apăsa cu unghia, parcă ar fi vrut să vadă dacă intr-adevăr este al ei. De ceva vreme mai avea astfel de momente, de ceva vreme ea este bătrână, deși nu vrea să recunoască. Asemenea unui program de publicitate, ideile săreau de la una la alta fără logică, ce treabă avea cana din bucătărie cu closetul din curte, nic iuna, dar nu iși putea controla toate aceste gânduri care veneau și plecau, deși e tot acolo rămânea. Era totuși destul de bine pentru vârsta ei, aceste momente de uitare de sine nu erau foarte frecvente, in rest puteai vorbi cu ea ore in șir, in special despre tinerețea ei, despre serile când ieșea cu tatăl ei la promenadă pe Strada Republicii, o veche stradă din Brașov. Ca și azi, și ieri oamenii veneau să caște gura aici, era locul unde te intâlneai cu o groază de cunoștințe, puteai lua masa in timp ce te bucurai de o limonadă și un șlagăr bun la terasa răcoroasă a unui local. Da, dar acum ar fi dat orice să vorbească cu cineva, orice, doar să audă o voce, nu contează ce voce, nu conta a cui voce ci… „Oare laptele de pe foc trebuie să mai fiarbă?”, se intrebă ea; ii era poftă de ceva, dar nu știa exact de ce anume. „Da, cu siguranță asta este, voi mânca ceva și imi va trece tot urâtul ăsta”, continua doamna Veronica cu o voce scăzută. Laptele este prea cald, merge să il ducă pe balcon, se intoarce pentru că și-a uitat papucii, urăște să iși târască picioarele, așa că are un mers vioi, ajunge imediat in cealaltă parte a camerei, unde și-i lăsase. Adeseori seara stă pe fotoliul ăsta din catifea roșie – i-a plăcut foarte mult modelul – materialul avea imprimat pe el niște trandafiri.”Foarte frumos, il cumpăr”, și-a zis Veronica, „de ce să nu-l cumpăr, m-ar inveseli”. Și așa și fusese, era primul lucru pe care și-l luase după moartea soțului ei, acum douăzeci de ani. Iși aducea o păturică, ochelarii, iși aprindea lampa de lângă ea și se inghesuia in vărful fotoliului, citind o carte. Nu are preferințe, citește tot ce ii trece prin mână, dar cum biblioteca de lângă pat e plină cu cărți de dragoste, asta citește mai mult, dar nu se dă in lături nici de la romanele polițiste. Și-a luat papucii, dar când s-a ridicat, cordonul gros de la capot s-a agățat de mânerul ușii. „Clar am datorii” iși spuse ea, lăsând acolo cordonul …care se balansa intruna, fără oprire.
Comment 1 Peter : Interesant, dar care-i faza… 🙁 poate ne spui și nouă mai mult, să nu imi zici că o să se spânzure cu cordonul ăla in final…Postat in „Roman fără titlu deocamdată”, tagged: incercare de roman nereușită, Brașov, webcam, Strada Republicii, 5 comentarii
Blogu’ lui Christian, 21 martie: „Chiar a murit Flower!”Da, știrea este adevărată. Leader-ul mamă al clanului de manguste, din reality show-ul difuzat pe Animal Planet, a murit. Tragicul accident s-a intâmplat pe raza deșertului Kalahari, intre orele 12, 1 :15. Victima incerca să iși apere puii intr-o altercație când, deodată, inculpatul, o cobra regală, a mușcat-o pe aceasta de cap. Flower a murit pe loc. Ne arătăm solidaritatea și transmitem pe această cale incurajările și sprijinul nostru intregii familii. Pentru cine este interesat, intreaga serie va fi difuzată pe Animal Planet intr-un maraton „Meerkat Manor” de-a lungul a două zile: 5 -6 iulie incepând cu ora 8:00.
Comment 1: Deci e adevărat, ce păcat!
Comment 2 Miruna: Dar ești pasionat rău, nu așa, oricum, o sa mă uit și eu să o mai vad o dată pe Flower, dar oare la mine in România, la cât o sa fie difuzat, că-s mai blondă?
Reply Christian: Păi dacă in Germania e de la 8, la voi e de la 9, cam așa! Serios, chiar vrei să te uiți?
Comment Miruna: Te-aș minți eu pe tine vreodată? Ca să am, după, pe cine sâcâi, hi hi!
Reply Christian: Simpatică,așa ca intotdeauna!
Postat in “Chiar a murit Flower” tagged: Flower, Meerkat Manor, Animal Planet, 34 comentarii
Va urma