– Măi Vasy mă, nu mai vorbi bă, prin somn, vreau și eu să dorm, ce ai frățioare cu mine, măi, omule măi…Vasy!!!
Cu Vasy al nostru, după o noapte de beție cruntă, nu aveai nicio șansă să vorbești, el cu ale lui, tu cu ale tale. Culmea, și de lucrul acesta se legau toți prietenii lui, Vasy era mult, mult mai coerent când vorbea in somn, după lungile sale nopți petrecute cu prietenii in Britania, unul din barurile de pe Republicii. Britania era pentru Vasy a doua lui casă, doar aici fuma cât avea chef; și ceea ce era mai important aici, consuma cât alcool putea duce. Cum el nu știa niciodată cât poate duce, căruța dădea mereu pe dinafară.s…t Vasilică al nostru, ioi, să nu fie cu supărare, pardon, Vasy (căci nu suportă să i se spună Vasile) are doar nouăsprezece ani, și e băiatul cel mai ingrijit din cartier, nu ar ieși niciodată negelat din casă. Vorbind despre imaginea manelistului, Vasy ar trece cu ușurință drept un exemplu pentru acest prototip: păr gelat, dat peste cap, cămașă albă, lanț gros de aur la gât și inconfundabilii pantaloni cu pensă și pantofi cu vârful intors. Cu o noapte inainte după ce vizitase Britania, nu a mai putut urca până la etajul patru unde locuia, ci s-a oprit la parter, la prietenul lui cel mai bun, Luci, Lucică. Bietul Lucică, trebuia să doarmă inghesuit ori de câte ori Vasy era atât de băut, incât nu ar fi putut ajunge până acasă la el, sus. Luci era mai mare decât Vasy cu doi ani, se inscrisese chiar și la o facultate și, de mai bine de un an, nu mai pusese băutură in gură. Vasy nu era așa, nu avea nicio ambiție de acest gen, doar una ascunsă de care nu vorbea cu nimeni. Dorința lui nemărturisită era acea de a cumpăra o porțiune din Strada Republicii in leasing pentru a se plimba cu mașina și a agăța fete. Ideea ii venise in minte intr-o seară când bătuse recordul in ceea ce privește numărul de episoade vizionate din serialul Seinfeld: douăzeci și două, aproape fără oprire s…t
Acum era ora patru dimineața, Lucian abia apucase să ațipească, când Vasy incepu să murmure ceva prin somn. După vreo jumătate de oră, vazând că acesta continua să vorbească, Lucian se văzu nevoit să strige la el :
– Hai, mă, frate, mă!! Că se face dimineață și nu am inchis un ochi, nu mai trăncăni atâta? Să-ți fie clar, asta e ultima dată când te mai primesc, auzi domne’, mort de oboseală, și să nu pot și eu să dorm, iși spunea Lucian, in timp ce cu cotul drept incerca să-l inghiontească pe Vasy, dar Vasy nimic, avea treabă cu mașina… el și mașina lui, plimbându-se pe Republicii când in jos când in sus, când in jos când in sus. „Cauciucul asta merge perfect Mamma mia, ce viață!” exclama Vasy in somn, parcă in ciuda lui Luci, care nu putea inchide un ochi…
Blogu’ lui Christian: 29 august, ora 1:30 „ Incredibil”
s…tMulți m-au intrebat, cum de au postat un număr așa mare de români până acum, deși blogul ăsta nu este cine știe ce. Așa este, doar că am avut norocul ca „porcăriuța noastră” să atragă atenția unui ziar din Brașov. Ne bucurăm pentru audiență, chiar și pentru comentariile mai puțin prietenoase. Am atașat mai jos articolul din ziar tradus:
Comment 1: Ce să-ți povestesc, vax albina, mai bine ați merge la păscut…
Comment 2: Super tare! am citit in „Transilvania – azi, mâine” despre voi! fain, mă, și eu sunt la Litere in Brașov dar mai trebuie lucrat la story și la exprimare. Pace!
Comment: M-ați făcut curios, am intrat, dar am ieșit cum am intrat, nu am descoperit mai nimic interesant, doar bâlbâieli de clasa a cincea, plictiseală, plictiseală Commnent: Mie imi place de bătrânica Bertha… cred că o și cunosc, dacă stau să mă gândesc eu bine… Blogu’ lui Christian, new entry, 26 iulie, „Anunț important! Deși nu mă așteptam să am un asemenea succes cu blogul meu despre Flower, m-am hotărât totuși să scriu și despre altceva. Și m-am gândit la acest lucru foarte mult timp. Ce ar putea să ne intereseze pe tine și pe mine? Astfel, ieri, pe la ora două noaptea , după lungi căutări, stând in fața calculatorului, lumina monitorului m-a “blagoslovit„ cu o idee. Voi scrie un roman online, pornind de la imaginile furnizate de o cameră web. V-am spus zilele trecute despre prietena mea din Brașov, România. Am intrat să văd pe net imagini de acolo și am dat peste o cameră web, montată pe una din străzile lor principale: Strada Republicii. Voi alege patru oameni care să imi inspire ceva și le voi inventa propria lor poveste. Ce credeți, merge? Comment 1 Babițoiu spune: Eu zic că este interesant, dar să vedem ce iese, sunt din Brașov, dacă ai nevoie de ceva intreabă-mă! Comment 2 Guest: Păi, sincer, ce’ așa interesant? Explicați-mi și mie… vă rog!s…t Coment 3 Brașov2008: Și eu scriu la un roman despre strada Republicii, se numește “Bătrâna cu piercing” Reply Christian: titlul mi se pare foarte intersant, spune-ne mai multe. Comment Brașov2008: M-am gândit să surprind cumva o istorie paralelă, să am personaje din 1900 și pe de altă parte câteva personaje care trăiesc in 2008, fiecare cu obsesiile lui. Am găsit două personaje Alin și Mirabela (la noi in România, s-a purtat intr-un timp numele asta, a fost un film). Alin lucrează la Kenvelo, magazin care se află chiar pe Strada Republicii, pe la mijloc. Acesta este pur și simplu obsedat de Mirabela, fata care lucrează peste drum, la Adidas. Dar personajele tale sunt mai interesante, mă gândeam, poate ai vrea să colaborăm? Să facem un proiect online, k tot ești la inceput, ce zici?s…t ~~~ Blog entry: 1 septembrie ora 5:07 ” Gata, cu povestea” Da, cu părere de rău, ieri am postat ultimele pasaje din așa zis-ul nostru roman. Nu știu dacă v-a prins povestea, acum vă las pe voi să judecați. In stânga jos puteti vota varianta care v-a plăcut mai mult: a mea, respectiv Christian, sau a bunului mei prieten, Brașov 2008, pseudonimul lui Bogdan Voici , prietenul meu de pe blogosferă din România. Blog entry: 4 septembrie, ora 2: 01 Dap, cum mă gândeam, tribul a votat! Dar mă bucur pentru Bogdan! NOT Cred că mă voi intoarce la Flower, găsesc eu subiecte,Flower rules! Oricum, Miruna nu mi-a mai scris Comment 1: Păi, te cred și eu omule, scrie și tu ceva mai pasional, așa niște personaje banale pe o stradă… Care-i faza? Dacă aveai o ea și un el: părinții nu il plac, ea fuge de acasă, pierde trenul, se intoarce acasă, iși rupe unghia incercând să deschidă ușa de la apartament, pleacă iar in gară pentru următorul tren, dar iși dă seama că și-a uitat unghia lângă ușă!… Ințelegi? Din astea … Mai din suflet! Nu , așa sec … Reply Christian: Multumesc mult, omule! Prietenii la nevoie se cunosc… Și, dacă pierde și trenul ăsta, ce face ?(…) Sfarsit
| Nebunii de pe internet Revista „Zici” a Facultății de Litere din Brașov a publicat săptămâna trecută un articol destul de interesant, spunem noi. Printre poeziile și prozele tinerilor studenți am dat și peste ideea unuia dintre ei de a scrie un altfel de roman. E vorba de Bogdan Voici, student in anul doi la secția germană- engleză, care impreună cu un alt băiat, de această dată din Germania, Christian Hubert, student și el, dar la o facultate de turism, au inceput să scrie un roman online, ințial postat in germană și ulterior tradus in românește. Cum s-a ajuns la această formulă? Ne spune chiar studentul nostru eminent: A.B: – Și, de unde până unde, roman online? De ce in forma asta? B. V: – Păi, mai nou, tot omu’ scrie pe blog, fie pe al lui sau al altcuiva. In fine, ideea este că eu, inițial, am inceput un roman scris de mânuța mea, in manieră clasică, să-i spunem. Subiectul insă se nimerise să fie același cu al unei alte persoane, aflate insă la sute de kilometri distanță. M-am gândit că o colaborare ar fi un beneficiu pentru amândoi. Acum trebuie să mărturisesc că inițiativa a avut-o Christian, cu care m-am imprietenit comunicând pe blog. El a avut o idee interesantă, să scrie un roman despre Strada Republicii, fără să fi fost in România decât o singură dată, și să-l posteze pe internet. Simpatiza o fată din Brașov, Miruna, și astfel s-a gândit să creeze un roman in care personajele sale să locuiască chiar in orașul unde era aceasta. A căutat pe net, a dat peste camera web montată pe Strada Republicii și a ales câteva personaje, iar de aici inainte… Vă dați seama că mare lucru despre Strada Republicii nu știa, dar avea pe cineva in România și il mai intreba. După ce am luat legătura i-a fost și lui mai ușor, imi trimitea un mail cu intrebări și eu, conștiincios, ii răspundeam. Studentul nostru entuziast ne mărturisește cum a ajuns la blogul lui Christian: – Aaa, stați așa să vedeți cât de tare e chestia, să vedeți ce intâmplare ne-a legat pe noi doi. Eu scriam de zor la romanul meu „Strada Republici, bătrâna cu piercing”, iar la un moment dat nu mai știam ce să fac cu personajele mele obsedate… A. B: Obsedate, cum așa? B.V: Ei, vorba vine! Nu chiar obsedate, să spunem mai frumos, preocupate de anumite lucruri la modul insistent, e bine așa? No, și nemaivenindu-mi nimic in cap, m-am gândit să caut ceva informații despre Strada Republicii pe net și am dat peste blogul lui Christian. Mi s-a părut foarte interesant modul de abordare și i-am propus o colaborare. A acceptat și acum tot incercăm să scriem, practic vorbim despre același personaj, dar prezentate in maniere diferite, și evident sub alte nume, Veronica lui e doamna Bertha a mea și tot așa… A.B. : Și cum ne-am putea da noi seama de acest lucru? B.V.: Păi, simplu, deși au nume, personalități diferite, totuși sunt elemente comune, care ne fac să ințelegem că vorbim practic de aceeași persoană, dar căreia ii este imprimat stilul fiecăruia dintre noi. Ne mai ajută și „forumiștii” cu câte o idee și mai iese ceva… M-am gândit „să pierd” timpul util, cum vine vorba…” a incheiat acesta. Cred intr-adevăr, că este un mod folositor de a-ți petrece timpul, in loc să bați mingea pe caldarâm. Poate o să devină scrisul pe blog un sport național, ca fotbalul. Deci, acestea fiind spuse, vă invit să citiți și voi câteva pagini din romanul băieților. Mai jos am postat și adresa, poate apar noi colaboratori și vor construi o adevărată epopee a Străzii Republicii. http://www.christianblog.com/ Lectură plăcută! Articol semnat Anca Banicu Articol preluat din ziarul „Transilvania – azi, mâine” din data de 21.09.2008 |