Un studiu recent care a luat în considerare peste 600.000 de e-mailuri ale gigantului în energie Enron (intrat în faliment în 2001) arată că fiecare angajat trimitea, în medie, câte 112 e-mailuri pe zi, iar unu din șapte e-mailuri avea drept conținut bârfe, după cum scrie site-ul management-issues.com.

Majoritatea angajaților din corporațiile locale știu că e-mailurile pe care le trimit de pe contul de serviciu pot fi oricând citite de către angajații de la departamentul de IT, însă acest lucru nu îi împiedică să-și bârfească pe e-mail pe o parte din șefi sau colegi.

Totuși, în cazul unei companii locale cu 700 de angajați se trimit aproximativ 5.000 de e-mailuri pe minut la orele de vârf, deci este practic imposibil ca angajatorul să citească conținutul fiecărui e-mail trimis. Însă dacă un manager solicită departamentului de HR să vadă e-mailurile angajaților, departamentul de IT este obligat să furnizeze aceste tipuri de informații, având posibilitatea să le sorteze și după câteva cuvinte-cheie.

Spre exemplu, într-o bancă mică de pe piața locală, un manager a solicitat un astfel raport și și-a dat seama că majoritatea e-mailurilor trimise de angajații din subordine sunt bârfe.

“Angajații respectivi nu au fost sancționați cu nimic, pentru că, cel puțin în acea bancă, lucrurile se fac «românește», unde toată lumea bârfește”, a spus Dan, resposabil IT într-o multinațională locală. Adesea aceste e-mailuri sunt văzute mai degrabă ca niște “perle” și rămân în istoria companiei ca povești amuzante.

“Cele mai celebre greșeli sunt cele de tipul «reply to all» în loc de «reply» . Când lucram în departamentul de vânzări al unei companii de leasing, am primit, din greșeală, un mail de la directoarea de vânzări care i-a oferit un deal unuia dintre colegi, pe care îl simpatiza. Ne-am dat seama că el e preferatul și că de aia își atinge mai ușor targetul, însă nu am făcut mare caz din asta, ne-a amuzat”, a spus Lucian, consultant în recrutare.

În România au fost însă și cazuri în care s-a ajuns în cealaltă extremă, unde schimburile de e-mailuri au fost mai mult decât simple bârfe. Spre exemplu, un angajat în funcție de conducere din industria sportivă a transmis acționarilor un raport financiar contabil eronat cu scopul de a-l denigra pe directorul general, într-un document de aproape 20 de pagini în care îl și ofensa pe acesta. La rândul său, directorul general l-a concediat pe motiv de prezentare defectuoasă a realității, însă instanța a anulat decizia de concediere pe motiv că angajatul avea dreptul la libera exprimare.

În marile companii sunt monitorizate și stocate în special e-mailurile angajaților din departamentele de vânzări și de marketing, care pot fi folosite ca dovezi în caz de probleme. Motivația este că, folosite în mod abuziv, e-mailurile pot crea mari probleme unei firme, având în vedere avântul mediului online.

“Mai ales în cazul angajaților din departamentul de marketing, care dețin informații care ar putea compromite o campanie, e-mailurile sunt cel mai adesea verificate. Însă într-o companie cu 3.000 de angajați în care 70% sunt în front-line, vânzări și distribuție, este mult mai greu să îi verifici”, a spus un HR partner dintr-o firmă locală.

Ați bârfit vreodată un șef sau un coleg folosind e-mailul de serviciu? Vi s-a reproșat acest lucru? Verificați e-mailurile trimise de la serviciu de către angajații din subordine?

Așteptăm opiniile și comentariile dvs. la adelina.mihai@zf.ro, http://www.zf.ro/profesii/ sau pe pagina de Facebook a ZF (http://www.facebook.com/ZIARULFINANCIAR)