Dustin Moskovitz, unul dintre fondatorii Facebook, a vândut 450.000 de acțiuni la rețeaua socială pentru care a încasat 8,7 milioane de dolari, potrivit unei notificări transmise de companie și citate de Bloomberg.

Moskovitz se alătură astfel altor investitori în Facebook care și-au vândut acțiunile la rețeaua socială după expirarea interdicției de la tranzacționare pentru acționarii vechi ai companiei. Dustin Moskovitz a fost primul director pentru tehnologie al Facebook.

La începutul acestei săptămâni și Peter Thiel, director la Facebook și unul dintre primii investitori ai rețelei de socializare, și-a vândut aproape toate acțiunile la companie pentru 395,8 milioane de dolari, câștigul său cu tot cu banii obținuți la listare ridicându-se la peste un miliard de dolari. Adrian Seceleanu