Poliția britanică a anunțat arestarea lui Julian Assange, fondatorul website-ului WikiLeaks și cel care a devenit inamicul public numărul unu al administrației americane, în baza unui mandat emis în Suedia în legătură cu acuzații de agresiune sexuală, scrie The New York Times.

Arestul, realizat de divizia de extrădări a Scotland Yard, survine după ce australianul de 39 de ani, care neagă comiterea infracțiunilor sexuale despre care se spune că au avut loc în august în timp ce acesta se afla în Suedia, a amenințat să publice noi documente compromițătoare la adresa SUA în cazul în care se vor lansa acțiuni în instanță împotriva sa sau a organizației sale.

Amenințarea lui Assange reprezintă o problemă pentru administrația Obama care caută modalități de a-l aduce în fața instanței pe fondatorul WikiLeaks sau grupul său în legătură cu arhiva ce cuprinde 250.000 de telegrame secrete din corespondența diplomatică americană obținute de acesta.

Un purtător de cuvânt al poliției a declarat că există patru capete de acuzare: unul de constrângere, două de molestare sexuală și unul de viol.

Mark Stephens, avocatul britanic al lui Assange, confirmase recent că autoritățile londoneze “au primit o cerere de extrădare din partea Suediei” și că el și Assange “purtau discuții pentru organizarea unei întâlniri cu poliția”.

Assange a negat acuzațiile, sugerând că acestea au fost “fabricate” ca reacție la activitatea WikiLeaks, deși nu există dovezi publice care să sugereze o astfel de legătură. Arestarea lui Assange vine în contextul intensificării acțiunilor împotriva operațiunilor desfășurate de WikiLeaks. Astfel, Amazon.com și PayPal.com au întrerupt orice cooperare comercială cu WikiLeaks, iar la începutul săptămânii o bancă elvețiană a înghețat un cont deținut de Assange pentru colectarea de donații pentru WikiLeaks.

În Statele Unite, procurorul general Eric Holder a declarat că Departamentul de Justiție “are în desfășurare o anchetă activă, serioasă” legată de WikiLeaks. Declarația vine după ce Assange a amenințat că va dezvălui parola unui fișier cu informații sensibile pe care îl ține ca “asigurare”.

Procurorii Departamentului de Justiție încearcă să găsească o modalitate de a-l pune pe Assange sub acuzare încă din iulie, când WikiLeaks a publicat documentele legate de războiul din Afganistan. Însă, deși este clar ilegal ca un oficial guvernamental să ofere documente secrete WikiLeaks, este departe de a fi clar dacă este ilegal ca organizația să publice documentele respective. Unii legislatori au sugerat ca WikiLeaks să fie acuzată de a fi primit documente guvernamentale furate, însă specialiștii au declarat că și această variantă ar presupune dificultăți.

Cine este Julian Assange

n S-a născut în 1971 în Townsville, nord-estul Australiei.

n S-a mutat de mai multe ori în copilărie, învățând în mai multe școli, mai târziu urmând mai multe universități, în perioade diferite, în Australia.

n Când a împlinit 16 ani a început să intre ilegal în computere, asumându-și numele de Mendax.

n În 1991, la vârsta de 20 de ani, Assange, împreună cu alți hackeri, au pătruns în sistemele Nortel, o companie canadiană de telecomunicații. A fost prins, însă judecătorul l-a obligat numai la plata unei sume mici ca daună.

n Assange a studiat un timp matematica și fizica la Universitatea din Melbourne.

n În 2006 a decis să pună bazele WikiLeaks.