Fondul de private equity Advent International a ajuns la un
acord privind achizitia pachetului majoritar al imbuteliatorului
bulgar de apa Devin, scrie Sofia News Agency.
Grupul austriac Soravia a vandut 82,1% din actiunile Devin pentru
40 mil. euro, potrivit unor surse familiare cu evolutia
negocierilor, citate de publicatia Kapital.
Compania austriaca detinea o participatie de 75,3% in cadrul Devin,
restul actiunilor, de pana la 82,1%, fiind tranzactionate liber la
bursa din Sofia.
In mai, DealWatch, serviciu de stiri specializat pe fuziuni si
achizitii pe pietele emergente, a indicat faptul ca cel putin trei
companii si-au depus ofertele pentru achizitia imbuteliatorului
Devin, dupa ce proprietarul austriac Soravia, in lipsa de
lichiditati, si-a manifestat dorinta de a vinde compania in cel
mult doua luni.
Grupul Advent este prezent in mai multe state din Europa Centrala
si de Est, inclusiv Romania, tarile baltice, Bulgaria, Croatia,
Cehia, Ungaria, Polonia, Serbia, Slovenia sau Turcia. In Romania,
Advent detine compania farmaceutica LaborMed Pharma, producatorul
de vopsele Dufa Deutek si pe cel de blocuri ceramice si tigle
Ceramica Iasi.
Business Internaţional
Fondul Advent a cumparat cel mai mare imbuteliator de apa din Bulgaria
Fondul de private equity Advent International a ajuns la un acord privind achizitia pachetului majoritar al imbuteliatorului bulgar de apa Devin, scrie Sofia News Agency.