Fondul de investiții Argo Real Estate, care deține pe piața locală patru parcuri comerciale cu o suprafață închiriabilă de circa 270.000 de metri pătrați, a ajuns la o înțelegere cu grupul francez Decathlon pentru închirierea a două spații în proiectele companiei din Sibiu și Suceava. Francezii sunt în prezent cel mai mare retailer de articole sportive, având 11 magazine și o cifră de afaceri de 43,7 milioane de euro anul trecut, iar Argo speră că prin atragerea Decathlon în proiectele companiei va reuși să crească traficul și pentru alți chiriași.
„Cel de-al 12-lea magazin Decathlon din România va fi deschis în Shopping City Sibiu către finalul acestui an. Referitor la Shopping City Suceava, pentru a acomoda aici magazinul Decathlon vor fi necesare relocări ale unor chiriași și reconfigurarea unor spații, lucrări care vor fi de durată“, a declarat Graham Kilbane, COO al Argo. Decathlon mai deține în prezent un magazin în proiectele dezvoltate de Argo după ce a cumpărat un teren în cadrul proiectului ERA Iași pe care în 2010 a fost deschis un magazin de 3.300 mp. Noile magazine Decathlon vor avea suprafețe de 2.600 mp, cel din Sibiu, respectiv 1.600 mp la Suceava.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.10.2013