Kohlberg Kravis Roberts a devenit de departe cel mai activ fond din sectorul investitiilor private in 2007, incheind contracte in valoare de pana la 122,5 miliarde de dolari (90,8 mld. euro) din luna ianuarie incoace, mai mult decat in ultimii doi ani la un loc, scrie Financial Times.
Incluzand o achizitie in valoare de 45 mld. dolari (33,3 mld. euro) a TXU, grupul energetic cu sediul in Texas si cea a Alliance Boots, lantul farmaceutic din Marea Britanie, KKR a obtinut o cota de 44,1% din totalul contractelor de achizitii derulate in 2007, potrivit Dealogic, firma de analiza a pietei financiare.
Dar in mijlocul cursei pentru achizitii a KKR a aparut intrebarea daca fondul de investitii nu cheltuieste prea multi bani mult prea repede, avand in vedere ca multi dintre competitorii sai sunt mult mai putin activi.
“Majoritatea contractelor incheiate de noi sunt mari si complexe, rezultatul ideilor care au oferit rezultate ani de-a randul”, a declarat Marc Lipschultz, senior executive al KKR.
Fondul de investitii Blackstone, care se pregateste sa fie listat pe bursa din New York incepand cu luna iunie, a efectuat achizitii in valoare de sub 15 miliarde de dolari (11,1 mld. euro), desi fondul este implicat intr-un numar ridicat de licitatii care ar putea ridica imediat aceasta cifra.
Potrivit Dealogic, contractele incheiate de KKR au reprezentat mai mult decat dublul numarului de achizitii derulate de divizia de investitii private a Goldman Sachs, cea de-a doua companie din punctul de vedere al numarului tranzactiilor derulate cu o valoare a achizitiilor de 56,2 mld. dolari (41,6 mld. euro). KKR i-a in considerare posibilitatea unei oferte publice initiale, precum si alte modalitati de a profita de boom-ul din industrie.
Fondul KKR a incheiat in 1989 achizitia in valoare de 30 de miliarde de dolari a RJR Nabisco, achizitie care a fost subiectul unui best seller numit “Barbarians at the Gate”.
Business Internaţional
Fondul KKR cumpara tot ce prinde
Kohlberg Kravis Roberts a devenit de departe cel mai activ fond din sectorul investitiilor private in 2007, incheind contracte in valoare de pana la 122,5 miliarde de dolari (90,8 mld. euro) din luna ianuarie incoace, mai mult decat in ultimii doi ani la un loc, scrie Financial Times