Fondul Proprietatea (FP), administrat de Franklin Templeton, a achiziționat un pachet de 9,2% din acțiunile transportatorului de produse petroliere Conpet Ploiești (COTE), care este unic operator al Sistemului Național de Transport țiței, gazolină și etan lichid. Fondul a plătit pe pachet 27,1 mil. lei (circa 6,4 mil. euro). Până ieri nu a fost făcut public vânzătorul, însă cel mai probabil a fost SIF Muntenia (SIF4), care deținea la finele anului trecut o participație de 8,9% din companie.

În urma achiziției, Fondul Proprietatea (FP) a ajuns să dețină aproape 30% din acțiunile Conpet, în timp ce statul controlează compania cu o participație de 58,7% prin intermediul Ministerului Economiei. Conpet este una dintre cele mai profitabile și valoroase companii listate pe piața RASDAQ, cu o capitalizare de circa 65 mil. euro. Operatorul de transport al țițeiului a distribuit în ultimii cinci ani dividende importante către acționari în ciuda contextului de piață nefavorabil caracterizat prin reducerea consumului de benzină și recesiunea din ultimii trei ani.

În primele șase luni Conpet a raportat un profit net de 23,4 mil. lei (5,6 mil. euro), în creștere cu 52% față de aceeași perioadă a anului precedent. Afacerile companiei au scăzut ușor, până la nivelul de 169,5 mil. lei.

La Fondul Proprietatea participația statului s-a redus în luna iulie cu circa 6%, Ministerul Finanțelor mai controlând în prezent doar 12,4% din acțiuni. Participația statului a scăzut ca urmare a despăgubirilor foștilor proprietari deposedați în timpul regimului comunist. Pe de altă parte, investitorii instituționali străini, care sunt în mare parte fonduri de investiții, și-au majorat participația în cadrul Fondului cu 3,8% luna trecută și au ajuns să controleze împreună 31% din capital.