Fondul Proprietatea (FP) a raportat o pierdere de 5,5 milioane de lei în primele trei luni din an, potrivit raportului lunar privind situația activelor nete la 31 martie emis de administratorul Franklin Templeton. În același interval al anului trecut, pierderea a fost de 1,5 milioane de lei.
Activele nete ale FP au crescut cu 1,7% până la un total de 15,238 miliarde de lei. Pe bursă, capitalizarea fondului este de 9,038 miliarde de lei. La 31 martie, fondul avea 766 milioane de lei plasate în titluri de stat și depozite bancare.