Fondul Proprietatea este una dintre cele mai valoroase afaceri din România, cu active de aproape 16 mld. lei (3,7 miliarde de euro) la finele lunii noiembrie, acesta fiind principalul motiv pentru care acțiunile sunt vânate de marii investitori locali și străini.

Investiția în acțiuni FP implică însă și riscuri ridicate, prezentarea acestora ocupând aproape la fel de multe pagini ca și prezentarea rezultatelor financiare ale Fondului în prospectul de listare.

Mediul economic instabil, intervențiile statului român, ambiguitățile sistemului juridic, nivelul redus de transparență al companiilor locale alături de reorganizarea sectorului energetic sunt riscuri la care se expun investitorii în acțiunile Fondului Proprietatea și care vor fi luate în calcul de aceștia atunci când vor stabili prețul cu care vor cumpăra sau vinde acțiunile FP la Bursa de Valori București începând din 25 ianuarie.

Principalele riscuri ale FP

n Riscul privind neîndeplinirea obiectivelor post-aderare la UE (transparența actului de justiție, înființarea unei agenții de integritate, lupta anticorupție): Comisia Europeană va avea dreptul de a aplica măsuri de salvgardare dacă nu sunt atinse obiectivele, fapt ce ar putea afecta încrederea în mediul financiar din România, cu potențiale consecințe negative asupra profitabilității.

n Riscul privind modificările și ambiguitățile sistemului de drept și judiciar din România: instabilitatea legislativă și frecventele modificări ar putea crea dificultăți Fondului în respectarea noilor cerințe legale. Efortul de adaptare continuă la reglementările legale ar putea aduce costuri suplimentare semnificative, în timp ce posibilele modificări ale cadrului legal ar putea avea un impact negativ asupra profitabilității Fondului.

n Riscurile privind instabilitatea Guvernului României: mediul politic actual din România este instabil, se spune în prospectul de listare. Cum Guvernul României este acționar semnificativ al Fondului și al unora dintre societățile din portofoliu, orice schimbări legate de Guvernul României ar putea afecta stabilitatea Fondului și a conducerii companiilor din portofoliu.

n Riscuri asociate reorganizării de către Guvern a sectorului de producție a energiei: nu pot fi excluse schimbări majore, în viitor, ca urmare a unor modificări potențiale în strategia Guvernului în sectorul energetic, schimbări ce ar putea avea un impact negativ asupra investițiilor Fondului.

n Riscul suspendărilor frecvente ale acțiunilor de la tranzacționare: pe parcursul ultimilor 12 luni, Fondul a fost implicat în mai mult de 50 de acțiuni în justiție. Este posibil ca acțiunile FP să fie suspendate temporar de la tranzacționare dacă Fondul înregistrează anumite litigii cu un impact semnificativ asupra activității.

n Riscuri rezultate din restricțiile actuale privind drepturile de vot conferite de acțiuni: doar după ce participația statului scade sub pragul de 33% din capitalul FP vor putea fi modificate restricțiile de vot. Aceste restricții pot afecta în mod negativ tratamentul egal al acționarilor Fondului.

n Riscuri privind hotărârea pilot a CEDO în cazul Maria Atanasiu vs. România: România are la dispoziție 18 luni să repare din deficiențele constatate de CEDO în funcționarea sistemului român de compensare/restituire a dreptului de proprietate asupra imobilelor confiscate în perioada regimului comunist. Există riscul apariției unor modificări legislative care ar putea afecta negativ Fondul.

n Riscuri legate de o eventuală listare duală la o altă bursă internațională: este probabil să se impună modificări importante ale structurii de administrare a Fondului și actului constitutiv pentru ca acestea să fie într-o formă familiară burselor externe. Nu există nicio garanție că eforturile și costurile suplimentare aferente listării duale vor fi răsplătite prin atragerea unei lichidități mai mari FP.

n Riscuri asociate companiilor din portofoliu: riscul de insolvență și faliment pentru companiile din portofoliu, dar și riscul asociat intervenției statului în schimbarea conducerilor companiilor, planurile de investiții, contractele publice, dar și votul în cadrul AGA la companiile pe care le controlează.