Firma de brokeraj Equity Invest din București, la care fostul ministru al economiei Adriean Videanu deține 24% din acțiuni, a intermediat în ianuarie tranzacții de 55 mil. lei (13 mil. euro), urcând pe locul 13 în topul brokerilor, în condițiile în care anul trecut firma a avut un rulaj mediu lunar de 3,5 mil. lei.

Listarea Fondului Proprietatea (FP), pe 25 ianuarie, a pus în mișcare pachete mari de acțiuni și a schimbat ierarhia obișnuită din topul brokerilor, în condițiile în care firmele de brokeraj s-au bătut pentru clienții mari reducând mult comisioanele. Tranzacțiile cu acțiuni FP s-au ridicat în ianuarie la 550 mil. lei (130 mil. euro), reprezentând peste 56% din transferurile totale de pe Bursă.

Conducerea societății spune că firma a intermediat luna trecută în principal tranzacții cu acțiuni FP.

“Da, am tranzacționat preponderent acțiuni Fondul Proprietatea. Tranzacțiile au fost realizate de clienți persoane fizice care au vândut prin intermediul nostru după ce am redus foarte mult comisioanele”, a explicat Gabriel Gheorghe, directorul general al Equity Invest.

În acționariatul Equity Invest se mai află Raul Doicescu, proprietarul companiei de construcții Bog’Art, Sida Ionescu, soția fostului director al FPS Gheorghe “Bebe” Ionescu, și Tiberiu Bică-Postelnicu, fost partener al miliardarului Ioan Niculae în acționariatul Asirom, fiecare cu câte 24% din acțiuni.

Videanu, în prezent prim-vicepreședinte al PDL, se numără printre politicienii care își leagă numele de Fondul Proprietatea. În perioada când a fost ministru al economiei, Videanu a inițiat proiectul de înființare a celor două companii energetice naționale, care urmau să cuprindă active ale Hidroelectrica, Nuclearelectrica și cele trei complexuri energetice (Turceni, Craiova și Rovinari), controlate de stat, dar la care acționar minoritar este Fondul Proprietatea. Fondul s-a opus acestui proiect, mai întâi prin intermediul lui Ionuț Popescu, fostul director general al FP, și apoi prin Franklin Templeton, grupul american care a preluat în septembrie 2010 administrarea fondului, care au atacat deciziile în instanță.

Videanu nu deține în nume propriu acțiuni la Fondul Proprietatea, potrivit declarației de avere depuse în septembrie, la încheierea mandatului de ministru. El nu a putut fi contactat pentru comentarii.

Chiar și după demisia din funcția de ministru al economiei, Videanu și-a păstrat influența asupra FP. Monica Maurer, fosta sa consilieră de la Ministerul Economiei, a fost aleasă să reprezinte interesele statului în Consiliul Reprezentanților, care va supraveghea administrarea FP de către Templeton.

Bogdan Drăgoi, celălalt reprezentant al Ministerului de Finanțe în Consiliul Reprezentanților Fondului Proprietatea, este fiul lui Dan Drăgoi, un alt apropiat al lui Videanu.

De altfel, fostul ministru nu și-a ascuns niciodată prietenia cu Drăgoi sau cu Raul Doicescu și Bebe Ionescu.

Doicescu este unul dintre cei mai cunoscuți constructori din București, având în portofoliu clădiri de referință ale Capitalei. Compania sa, Bog’Art, a avut în 2009 afaceri de 381 mil. lei (90 mil. euro) și un profit brut de 41,7 mil. lei (aproape 10 mil. euro).

Gheorghe Ionescu, fost director general al Fondului Proprietății de Stat (FPS), actuala AVAS, la mijlocul anilor ’90, a participat la unele dintre cele mai mari privatizări din România. El a rămas un personaj influent în mediul de business, fiind în prezent membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom din partea Ministerului Economiei.

Tiberiu-Bică Postelnicu a devenit cunoscut în 2005, când le-a vândut americanilor de la QVT pachetul de 10,7% din compania de asigurări Asirom, controlată în acea perioadă de Ioan Niculae. El a încasat atunci 10 mil. euro.

Equity Invest este una dintre firmele de brokeraj de talie mică de pe Bursă, cu afaceri de 264.000 de lei și pierderi operaționale de circa 32.000 de lei. Nici în 2010, piața de brokeraj nu a fost mai prietenoasă, doar unele dintre firmele mari reușind să obțină profit.

Un alt politician influent pe Bursă este senatorul UDMR Attila Verestoy, care a cumpărat anul trecut un pachet de 41 de milioane de acțiuni FP, a cărui valoare este în prezent de circa 25 mil. lei.