Varsovia va primi 10 miliarde de euro pe an din partea Uniunii Europene pana in 2013. Fondurile vor fi vitale pentru economia acestei tari, cu conditia ca acestea sa fie cheltuite, scrie Le Figaro.
La doi ani dupa aderarea Poloniei la Uniunea Europeana, ministrul polonez al transporturilor, Jerzy Polaczek, se declara extrem de dezamagit de faptul ca Polonia continua sa fie un “punct negru” pe harta rutiera a Europei. Din fericire, lucrurile au inceput sa se schimbe. “Anul acesta, investitiile in modernizarea si renovarea retelei de drumuri au atins un nivel fara precedent”, se bucura ministrul.
Acest lucru a fost posibil gratie fondurilor structurale venite din partea UE, care au fost mai mari in 2006. Fondurile alocate noilor membre ale Uniunii se vor dubla practic in acest an. Polonia isi va rezerva partea, cu 18% din volumul total. Prin urmare, aproximativ 60 de miliarde de euro vor “iriga” economia poloneza intre 2007 si 2013, adica in medie 10 miliarde de euro pe an, aproape 5% din PIB, comparativ cu 4 miliarde anul trecut.
Guvernul condus de fratii Kaczynski se bazeaza pe aceste fonduri in ceea ce priveste cresterea economiei. Astfel, guvernul s-a grabit sa autorizeze constructia a peste 1.100 de km de autostrazi si 1.500 km de sosele. Investitiile ar urma sa se ridice la 33 mld. euro. Varsovia este pregatita sa aloce 9 mld. euro din fondurile europene in acest scop.
“Este o suma atat de mare, incat pentru co-finantare va fi necesara o gestiune delicata in ceea ce priveste bugetul de stat”, marturiseste Piotr Soroczynski, ministru adjunct de finante. Tehnica cofinantarii este impusa de autoritatile de la Bruxelles pentru a se asigura ca statul beneficiar va fi coresponsabil de buna utilizare a fondurilor.
“Statul va trebui sa vina cu 20 de miliarde de zloti (5,16 miliarde de euro) in transe pe durata lucrarilor. O provocare pentru finantele publice al caror deficit nu va scadea sub limita de 3% din PIB impusa prin tratatul de la Maastricht mai devreme de 2009!
Mai ramane ca autoritatile de la Bruxelles sa se asigure ca Varsovia are capacitatea de a administra fondurile primite. In 2004, Polonia nu a reusit sa cheltuiasca decat “intre 3% si 4% din fondurile alocate si intre 15% si 20% anul trecut”, marturiseste Piotr Soroczynski. De ce atat de putin? “In primul rand pentru ca nu am vrut sa prezentam dosare ‘prost legate’. Mai apoi, pentru ca proiectele de infrastructura demareaza greu, pana la achizitionarea terenurilor si obtinerea autorizatiilor”. Insa, odata depasite aceste obstacole, restul poate decurge mult mai rapid, sustine ministrul.
Un optimism care trebuie totusi temperat pentru ca dupa strangerea capitalului public mai raman de gasit oamenii, forta de munca. Un fapt cunoscut de Kazimierz Marcinkiewiewicz, fost primar al Varsoviei, care se teme ca Polonia sa nu rateze sansa de a epuiza fondurile europene la care are dreptul.