Fondurile de pensii private vor ajunge sa detina, la sfarsitul anului viitor, active cu o valoare cuprinsa intre 250 si 400 mil. euro, dintre care este posibil ca 10% sa mearga pe piata de capital. “Realist vorbind, inclin sa cred ca fondurile de pensii vor detine active de 300 mil. euro in 2008, respectiv circa 0,2 din PIB. Din acest total, fondurile vor indrepta aproximativ 30 de milioane de euro catre piata de capital”, a declarat Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
CSSPP isi propune ca in 2008 sa poarte discutii cu Guvernul, Ministerul Economiei si Finantelor si cu Bursa de Valori pentru a eficientiza sistemul de pensii administrate privat. “CSSPP doreste sa colaboreze cu Bursa pentru reducerea comisioanelor practicate pe piata de capital, deoarece toti avem nevoie de companii care sa poata fi jucate, inclusiv administratorii de pensii private”, a afirmat Oancea.
Presedintele arbitrului pensiilor private a mentionat ca pana la 1 noiembrie, peste 1,8 milioane de persoane eligibile au semnat un contract de adeziune la un fond de pensii privat. Pana la sfarsitul perioadei de adeziune, CSSPP se asteapta ca 3,4 milioane de persoane vor fi inscrise la un fond de pensii obligatoriu.
In schimb, Bram Boon, directorul general al ING Asigurari de Viata, estimeaza ca pana pe data de 17 ianuarie 2008, termen pana la care persoanele eligibile vor putea opta pentru un fond de pensii, administratorii de pensii private vor reusi sa atraga in jur de 3,8 milioane de clienti. “ING vrea o cota de piata de 30% in sistemul de pensii private si de aceea ne concentram deocamdata pe vanzarea de polite si mai putin pe asset management. Vanzarea de polite a avut o evolutie spectaculoasa prima luna de la debut, pentru ca apoi lucrurile sa se mai relaxeze. Euforia va reincepe spre sfarsitul perioadei de adeziune”, a spus Boon. Teoretic, datele existente la Casa Nationala de Pensii si Asigurari Sociale arata ca numarul persoanelor eligibile, adica angajatii sub 45 de ani, pentru a fi incluse intr-un fond de pensii private este de 4,2 milioane.
Campania de aderare la Pilonul II a fost initiata pe 17 septembrie. Timp de patru luni, angajatii cu varsta sub 35 de ani sunt obligati sa adere la un fond de pensii obligatorii administrate privat. Optional, salariatii intre 36 si 45 de ani pot adera la un astfel de fond. In primul an de activitate, 2% din contributia totala de 9,5% pentru asigurarile sociale pe care o plateste fiecare angajat va ajunge in administrare privata. Numarul companiilor autorizate sa functioneze pe Pilonul II se ridica la 18, fiecare dintre acestea urmand sa gestioneze cate un fond de pensii obligatoriu.

Noi reguli de transparenta
CSSPP a lansat spre dezbatere publica proiectul normei prvind obligatiile de raportare si transparenta in sistemul pensiilor private. Proiectul actului normativ prevede ca administratorul de pensii private trebuie sa transmita CSSPP rapoarte trimestriale, asupra valorii ratei de rentabilitate a fondului de pensii, semestriale, asupra situatiei contabile si un raport anual. De asemenea, companiile de administrare trebuie sa raporteze saptamanal informatii despre participantii la fondul de pensii. Zilnic, CSSPP trebuie sa fie informat si despre situatia activelor si obligatiile fondului.