Fondurile închise de investiții au crescut tot mai mult în popularitate, atrăgând investitorii în special prin investiții în active mai puțin tradiționale precum operele de artă, valutele și imobiliarele, plasamente care nu sunt permise fondurilor mutuale.
Acest tip de fonduri se adresează investitorilor sofisticați, cu un grad de educație financiară și apetit la risc ridicate, putând investi aproape în orice clasă de active fără a se supune unor limitări privind expunerea pe un emitent sau instrument financiar. Mai mult, pentru că sunt închise, investitorii nu pot să își retragă banii din aceste fonduri și nici nu pot veni cu sume suplimentare decât la anumite intervale de timp dinainte stabilite. Fondurile mutuale au restricții de investiții și sunt deschise permanent investitorilor pentru subscrieri sau retrageri.
Cele 19 fonduri închise de investiții de pe piața locală au încheiat primul semestru al anului cu active nete în administrare de 227 milioane de lei (53 mil. euro), în creștere cu aproape 27% față de începutul anului. Numărul total de investitori a crescut ușor, până la 92.434 în acest an, față de 92.319 la finele anului trecut. Categoria fondurilor care realizează investiții mai puțin tradiționale dețin cea mai mare pondere în activele de 227 mil. lei ale industriei, respectiv de 73%, în timp ce restul de active revin fondurilor închise care investesc în acțiuni.
Din categoria majoritară de fonduri fac parte fondul de investiții imobiliare Certinvest Properties, fondul de efecte de comerț FPC, fondul de artă Certinvest Artă Românească, fondul cu capital garantat OTP Wise, dar și singurul fond denominat în dolari de pe piața locală Raiffeisen USD. Performerul industriei este fondul de acțiuni EuroGlobinvest cu un randament pe ultimele 12 luni (30 iunie 2010-30 iunie 2011) de 18,71%. Fondul EuroGlobinvest investește în acțiuni ale companiilor listate pe bursele din Europa. Pe locurile al doilea și al treilea urmează fondul Certinvest Leader cu un randament de 16,5% în ultimele 12 luni și fondul de acțiuni BT Invest 1 cu un randament de 15,23%.
