Activele fondurilor mutuale au crescut in aprilie cu circa 4,5% datorita lansarii a trei fonduri noi, dar si datorita intrarilor nete de capital din partea investitorilor. Fondurile cu plasamente la Bursa au revenit la randamente pozitive luna trecuta, ajutate de revenirea usoara a actiunilor, fapt care a contribuit de asemenea la cresterea activelor acestora.

Activele nete ale fondurilor mutuale se ridicau la finele lunii aprilie la 136,4 mil. euro, cu circa 6 mil. euro mai mult decat la finele lui martie, conform datelor UNOPC. Investitiile nete in fonduri mutuale au fost luna trecuta de 1,63 mil. euro, mai scazute totusi cu 55% decat in martie. Cele mai mari intrari nete s-au inregistrat pe segmentul fondurilor diversificate, cu circa 2,37 mil. euro. Pe fondurile de actiuni, investitiile nete au fost mai reduse, de doar 0,9 mil. euro. Fondul diversificat BCR Dinamic a inregistrat si in aprilie cele mai mari subscrieri nete, activele fondului majorandu-se cu 11,5% pana la 17,4 mil. euro. BCR Dinamic ameninta astfel prima pozitie ocupata in prezent de Simfonia 1, administrat de SG Asset Management.

Fondurile monetare au inregistrat in aprilie rascumparari nete de aproape 2,9 mil. euro. Cele mai mari iesiri nete le-a inregistrat fondul Stabilo, administrat de CA IB Asset Management, cu o scadere de activ de aproape 50%.

In aprilie au fost lansate doua noi fonduri de actiuni, Premio – administrat de CA IB si Star Next – administrat de Star Asset Management, precum si unul diversificat, Star Focus. Cele trei fonduri au contribuit la cresterea activelor din piata cu circa 1,4 mil. euro.

Fondurile mutuale au inregistrat in aprilie o crestere medie de 0,48%, peste rata inflatiei, care s-a situat la 0,4%.