Compania britanică de investiții City of London Invest­ment Management este cel mai mare acționar instituțional al Fondului Proprietatea (FP) cu o deținere de 5,85% din capital, respectiv de 802,3 mil. acțiuni FP, cumpărând cea mai mare parte din acțiuni prin intermediul unui produs derivat denumit warrant emis de UniCredit Bank și nu direct de pe Bursa de la București unde FP s-a listat pe 25 ianuarie.

Din totalul deținerii de 802,3 milioane de acțiuni FP, doar 134 de milioane au fost cumpărate direct de pe Bursa de Valori București, potrivit unei raportări emise de fond. Prin intermediul warrant-urilor, investitorii străini pot tranzacționa pachete mari de acțiuni, fără a influența puternic prețul de pe Bursă și nu trebuie să fie înregistrați la Depozitarul Central ca deținători de acțiuni, ca în cazul în care ar cumpăra acțiunile de la BVB. Ei beneficiază însă de dividende, ca și deținătorii de acțiuni obișnuite.

Surse din piață spun că majoritatea warrant-urilor au fost cumpărate de compania britanică după ce FP s-a listat, deși acest tip de produse derivate a reprezentat poarta de intrare pentru fondurile străine când Fondul nu era listat.