Grupul Ford Motor a revenit, marti, pe pietele de imprumut unde sunt tranzactionate obligatiuni negarantate pentru prima data dupa mai bine de un an, lansand o emisiune de titluri in valoarea de trei miliarde de dolari, relateaza Financial Times.



Operatiunea a avut loc la scurt timp dupa ce al doilea mare producator de autovehicule din lume a ajuns la o intelegere cu sindicatele salariatilor cu privire la noile contracte de munca.



O serie de analisti au apreciat ca vanzarea de obligatiuni reprezinta un pas inainte pentru Ford, care a fost afectat in ultima perioada de deteriorarea vanzarilor si de intensificarea competitiei. Acesta tranzactie indica faptul ca grupul american castiga din nou increderea investitorilor.



“Este un semn ca Ford cauta semne de aprobare pe piata”, a apreciat Edward Marrinan, din cadrul JP Morgan.



Ford este cel mai mare emitent de obligatiuni din Statele Unite, valoarea datoriilor contractate ridicandu-se la aproape 162 miliarde de dolari.



De la inceputul anului 2002, compania a fost “exclusa” de pe piata obligatiunilor negarantate, dupa ce declinul activitatii sale a avut un impact negativ asupra acestor titluri de valoare.



In acest context, grupul a fost nevoit sa obtina fonduri prin vanzarea de obligatiuni garantate prin active.



Investitorii anticipau ca Ford va reveni pe piata titlurilor negarantate inca din luna iunie, cand concurentul sau General Motors a incheiat cea mai mare operatiune de acest fel din istoria corporatista, in valoare de aproximativ 17 miliarde de dolari.



In plus, calitatea creditului din industria auto s-a imbunatatit, intrucat investitorii sunt din ce in ce mai optimisti ca procesul de crestere economica va stimula profitul companiilor. Operatiunea a fost favorizata si de scaderea recenta a ratelor dobanzilor.