In incercarea de a se redresa dupa pierderea de 5,8 mld. dolari de pe al treilea trimestru, Ford isi intensifica achizitiile din China.
Clatinandu-se dupa cele mai mari pierderi din ultimii 14 ani, Ford a declarat ca isi va dubla achizitiile de pe piata chineza in acest an pentru a reduce costurile, scrie Bloomberg.
Ford va cumpara piese chinezesti in valoare de 2,5-3 miliarde de dolari (2 mld. euro) anul acesta, a declarat William Ford, presedintele companiei. Componentele vor fi exportate catre liniile de asamblare din alte tari asiatice, SUA si Europa. “China ocupa o pozitie centrala in strategia noastra globala si Ford va achizitiona mai multe componente pe masura ce calitatea furnizorilor locali creste”, a declarat Bill Ford.
Ford are nevoie de componentele chinezesti ieftine pentru a-si atinge tinta de a reduce costurile anuale cu 6 mld. dolari (4,7 mld. euro) pana in 2010. Din cauza scaderii vanzarilor pe piata SUA, constructorul a raportat o pierdere de 5,8 mld. dolari (4,6 mld. euro) pe trimestrul trei.
“Toti constructorii auto straini cumpara componente din China pentru a-si reduce costurile”, a declarat Yale Zhang, analist la CSM Asia.
DaimlerChrysler, al cincilea constructor de masini din lume, a declarat in iunie ca va creste valoarea achizitiilor din China de opt ori. Va cumpara componente de mai mult de 840 de milioane de dolari in anul 2008, comparativ cu 100 de milioane de dolari in acest an.
Competitia chineza in crestere adauga presiune asupra producatorilor de componente de pe piata SUA. Delphi, cel mai mare producator din Statele Unite, a inceput procedurile de faliment, iar Visteon, al doilea jucator de pe piata, si-a redus estimarile de profit.
Ford a fost ultimul dintre cei trei mari constructori din SUA care a inceput sa produca vehicule in China, investind 1,5 mld. dolari pentru asamblarea modelului Mondeo sedan si Fiesta in Chongqing.
Vanzarile Ford catre China s-au dublat in primele noua luni ale lui 2006, pana la 114.685 vehicule vandute direct catre consumatori. Asta inseamna 2,2% din vanzarile totale de automobile pe piata chineza, a patra economie mondiala.
Cota de piata a companiei in China este inca cu mult in urma celei a rivalilor americani General Motors si DaimlerChrysler.
GM, cel mai mare constructor de automobile din lume, a declarat ca vanzarile sale pe primele noua luni ale lui 2006 s-au ridicat cu 37 de procente, pana la 645.680 de unitati, depasind cele 524.558 unitati vandute de cei de la Volkswagen.
Business Internaţional
Ford achizitioneaza componente la pret redus din China
Ford achizitioneaza componente la pret redus din China