Ford a contractat un zbor charter săptămânal pe aeroportul din Craiova, timp de opt luni, pentru a transporta 150 de ingineri germani și britanici care vor asista începerea producției modelului B-Max în România și a motorului EcoBoost.
Aeronava, un Boeing 737, va opera începând de luni două zboruri săptămânale, luni pe relația Londra – Köln – Craiova și vineri cursa Craiova – Köln – Londra, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate companiei americane.Reprezentanții Ford România au confirmat informația.
“Ford România confirmă că, începând de săptămâna viitoare, un zbor de tip charter va transporta săptămânal la/de la Craiova ingineri de la centrele Ford din Germania și Marea Britanie. Obiectivul acestora este de a sprijini lansarea producției noului B-Max, precum și a motorului de 1 litru EcoBoost la fabrica Ford de la Craiova”, au spus reprezentanții companiei.
La rândul lor, reprezentanții aeroportului din Craiova au apreciat că, odată cu începerea producției la uzina Ford, numărul pasagerilor pe segmentul business se va dubla.
Conceptul modelului B-Max a fost prezentat în luna martie a anului trecut la Salonul Auto de la Geneva, iar în iunie Ford a început să fabrice la Craiova primele prototipuri. Producția de serie va începe în prima jumătate a acestui an.
De asemenea, la începutul acestui an, la Craiova va intra în fabricație și cel mai mic motor construit până acum de Ford – EcoBoost de 1 litru.
Din aprilie 2010, când au ieșit pe porțile uzinei din Craiova primele mașini produse de Ford în România, și până în luna octombrie a anului trecut au fost asamblate 17.105 autoutilitare Transit Connect.
În toamna anului trecut, producția utilitarei a fost mutată la fabrica Ford din Valencia, pentru a face loc noului B-Max și unui al doilea model de clasă B, care va intra în producție cel mai probabil din 2013.
Ford a cerut Guvernului, în 2010, prelungirea cu un an a termenelor contractuale privind investițiile și parametrii de producție care trebuiau atinși la Automobile Craiova până în septembrie 2011, invocând criza financiară.

Ford a fost, la mijlocul lui decembrie trecut, ținta criticilor președintelui Traian Băsescu care a reproșat mai multor companii că nu-și respectă promisiunile de afaceri.
Potrivit președintelui, competitivitatea unei țări nu este dată doar de Guvern și administrație, sectorul privat făcând, de asemenea, parte din indicatorii de competitivitate.
“Sectorul privat este parte a indicatorilor de competitivitate pentru o țară. Vezi Nokia. Vezi Ford care s-a angajat să producă 300.000 de automobile și produce 20.000 de remorci sau minivan-uri. Vezi marile firme de consultanță, nume mari, care, în bună înțelegere cu constructorul, vin și dau ministerului facturi cu 50% mai mari. Chestiunea competitivității ține de două părți. Și corupția ține de două părți.”
Băsescu a dat atunci și un exemplu pozitiv, anume investiția Renault (el a mers, de altfel, săptămâna trecută la Centrul de Design al Renault din centrul Capitalei unde a văzut modelul Logan 2), caracterizând-o ca fiind “una dintre cele mai stabile investiții străine făcute în România” și “una dintre cele mai spectaculoase investiții care puteau fi făcute”.
Ford s-a angajat prin contractul de privatizare semnat în septembrie 2007 să producă 250.000 de mașini la Craiova în 2011, un obiectiv imposibil având în vedere că, în primele zece luni ale anului trecut, fuseseră fabricate numai 7.547 de mașini.
Potrivit contractului inițial semnat cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ford România trebuia să ajungă într-un interval de patru ani, până în septembrie 2011, la un volum de producție de peste 250.000 unități, în caz contrar compania americană urmând să plătească statului daune de până la 25% din valoarea achiziției Automobile Craiova.