Moneda celei mai îndatorate țări din estul UE s-a apreciat de la începutul anului cu aproximativ 9,5% în fața euro și cu 5,5% în raport dolarul.
Declinul de anul trecut al forintului a adus pentru economia ungară riscul creșterii excesive a datoriei în moneda locală. Pentru a recâștiga încrederea piețelor, guvernul s-a orientat către un ajutor financiar de la FMI. Negocierile au fost condiționate însă de modificarea unei legi despre care Uniunea Europeană și FMI spun că reduce independența băncii naționale ungare.
Guvernul ungar a înaintat parlamentului săptămâna trecută câteva modificări la legea băncii naționale. Aceste amendamente ar putea încheia blocajul discuțiilor pe tema finanțării de 19 mld. dolari pe care guvernul de la Budapesta o solicită din partea FMI.
Un alt factor care a contribuit la întărirea forintului a fost faptul că miniștrii de finanțe ai UE au decis să renunțe la suspendarea unor fonduri de coeziune de aproape o jumătate de miliard de euro destinate Ungariei. Fondurile aferente anului viitor au fost suspendate după ce autoritățile de la Budapesta au refuzat să se conformeze recomandărilor UE în privința măsurilor de luat pentru a reduce deficitul bugetar sub 3% din PIB. Ungaria se află sub procedură de deficit excesiv încă din 2004, însă CE consideră că de atunci și până recent Budapesta nu a făcut nimic pentru a corecta situația.
Ungaria a fost primul membru al UE care a primit ajutor financiar extern, în 2008, după colapsul băncii americane Lehman Brothers. Actualul premier Viktor Orban a refuzat un nou pachet de finanțare externă când a venit la putere, în 2010, după care a naționalizat fonduri de pensii private în valoare totală de 13 mld. dolari, pentru a satisface cerințele bugetare ale UE și a reduce datoria publică. Consiliul miniștrilor de finanțe din UE a considerat măsura luată de Orban izolată și irepetabilă, ceea ce a contribuit la suspendarea aplicate fondurilor de coeziune.
Recent însă consiliul UE pentru afaceri economice și financiare a concluzionat că Ungaria a luat măsurile necesare pentru a-și reduce deficitul bugetar până la 2,5% din PIB anul acesta și 2,7% în 2013. De asemenea, comisia anticipează că datoria publică va scădea până la 78,5% din PIB în 2012, trendul descendent continuând și în 2013. Modificarea de prognoză vine după ce Ungaria a implementat noi impozite cum ar fi taxa pe tranzacțiile financiare, taxa pe traficul de telefonie și taxa Robin Hood, care e plătită de companiile de utilități.
Datoria Ungariei ar fi fost redusă și mai mult dacă nu existau “atacuri” externe
În încercarea de a câștiga încrederea investitorilor, guvernul și-a prezentat proiectul de buget pentru anul viitor cu trei luni mai devreme decât o făcea de obicei. Astfel, instituțiile publice au mai mult timp pentru a-și plănui propriile bugete. Ministrul ungar al economiei Gyorgy Matolcsy a declarat în fața parlamentarilor că guvernul avea în plan o reducere mult mai mare a datoriei publice, însă țintele au fost coborâte din cauza unor atacuri financiare asupra țării, potrivit portfolio.hu.
Demnitarul a subliniat că atacurile financiare au fost determinate de faptul că Ungaria rezolvă problema deficitului nu prin măsuri de austeritate ci prin “măsuri care lovesc interesele”, iar decizia de suspendare a fondurilor de coeziune fusese efectul guvernării din perioada 2002-2010, și nu al celei din perioada 2010-2012.