Sase persoane care au detinut functii de conducere West Bank SA, in prezent Sanpaolo IMI Romania, au fost trimise in judecata de procurori pentru ca, prin acordarea ilegala a unor credite in valoare de aproape 52 mld. lei (circa 1,4 mil. euro), ar fi prejudiciat Ministerul Agriculturii. Procurorii anticoruptie de la Slobozia i-au trimis in judecata pe Cornel Pirtea – fost presedinte al West Bank pana in 2003, Ioan Anca – fost vicepresedinte (actual director general adjunct), Elena Manea – fost director la Sucursala Bucuresti a bancii (actual contabil- sef), Ionel Vasilescu, fost inspector de credite, si Stelian Tipa – fost inspector de credite (sef agentie Pitesti) si Alexandru Cristea – fost sef al Departamentului Credite (directorul sucursalei Arad). Anchetatorii spun ca, in perioada noiembrie – decembrie 2001, cei sase ar fi determinat si ajutat opt firme cu profil agricol sa accepte utilizarea creditelor in alte scopuri decat cele pentru care au fost solicitate. Conducerea Sanpaolo IMI Romania, fosta West Bank, considera ca, pe baza informatiilor actuale, afirmatiile PNA sunt nefondate. “Conducerea bancii confirma increderea in persoanele mentionate, care sunt angajati ai bancii in prezent, si isi rezerva dreptul de a apara interesele si imaginea bancii la toate instantele judecatoresti si organele institutionale romanesti si comunitare”, precizeaza conducerea bancii. Mediafax
Eveniment
Fosta conducere a West Bank, acuzata de coruptie
Fosta conducere a West Bank, acuzata de coruptie