Foștii directori ai SC Petrotrans, Octavian Natu, și SC Oil Terminal Constanța, Ștefan Ene, alături de alte două persoane, au fost arestați preventiv, marți, în baza unor mandate emise pe numele lor de Tribunalul Constanța, pentru fapte de corupție.

Magistrații Tribunalului Constanța au admis, marți după-amiază, solicitarea procurorilor constănțeni de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Ștefan Ene, fost director general al SC Oil Terminal SA Constanța, în prezent consilier al directorului general al companiei, Iulian Octavian Natu, fost director general al SC Petrotrans SA, în prezent pensionar, Mihai Moise, reprezentant al SC NAC Industrii SRL București și al lui Marian Toma, director de producție în cadrul firmei bucureștene.

Anchetatorii au stabilit că, în 6 ianuarie 2011, Ștefan Ene a primit de la Mihai Moise (fratele unuia dintre acționarii SC NAC Industrii SRL București) aproximativ 43.000 de euro pentru a-și exercita influența asupra directorului general al SC Oil Terminal SA Constanța și pentru a-l determina să aprobe încheierea unui contract prin care compania să livreze către firma bucureșteană reziduuri petroliere în condiții avantajoase de preț, cantitate și ritmicitate.