Foștii proprietari reprezentați de Forumul Civic Românesc vor să conteste în instanță deciziile luate în cadrul AGA derulată de Fondul Proprietatea pe 6 septembrie, pentru ca dividende “uriașe” să nu ajungă pe mâinile speculatorilor în condițiile în care mii de persoane așteaptă încă să primească despăgubiri.

Fondul Proprietatea are de distribuit dividende în valoare totală record de 1,1 mld. lei, respectiv de 0,0816 lei/acțiune, din profiturile realizate în 2008 și 2009. Aproape 45% din sumă va fi încasată de stat, care este acționar la Fond prin intermediul Ministerului Finanțelor, restul urmând a fi încasat de un număr de 4.436 de persoane fizice și juridice care dețin acțiuni la data de înregistrare-luni, 27 septembrie. Spre deosebire de anii trecuți, suma încasată de stat din dividendele Fondului nu va mai alimenta conturile pentru despăgubiri în numerar ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății (ANRP), ci va merge la buget, având în vedere că Guvernul a suspendat despăgubirile cu numerar până în 2012. Astfel mii de foști proprietari care au optat încă din anii trecuți pentru numerar s-au văzut puși în fața a încă doi ani de așteptări.

“Vom contesta în instanță hotărârile AGA din 6 septembrie prin care s-a făcut posibilă distribuirea de dividende. Vrem ca profiturile să fie reinvestite. Dacă Guvernul le-a spus că nu sunt bani foștilor proprietari care așteaptă de ani de zile pe listele ANRP, atunci să nu le dea bani din profiturile Fondului nici foștilor proprietari care sunt acționari. Din cei peste 4.300 de acționari, doar 2.000 sunt foști proprietari de drept, restul sunt speculatori care au profitat de nenumăratele amânări ale listării și au cumpărat acțiuni la prețuri mici”, a spus Ștefan Iurașcu, președintele Forumului Civic Românesc, care reunește 11 asociații din domeniul apărării dreptului la proprietate.

Printre hotărârile luate pe 6 septembrie de acționarii Fondului (la acel moment statul român cu 52% și circa 4.000 de persoane cu 48%) și contestate de Forumul Civic se numără modificarea actului constitutiv al Fondului prin schimbarea obiectului de activitate de la “administrarea portofoliului în vederea acordării despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură” la “administrarea portofoliului”. Forumul nu este de acord nici cu faptul că viitorii acționari ai Fondului nu sunt reprezentați în organele de conducere ale Fondului.

“Vrem ca conducerea Fondului să țină cont și de opinia foștilor proprietari care urmează să primească acțiuni la Fond. Când aceștia vor primi acțiunile vor ajunge să dețină circa 30% din capitalul Fondului și nu vrem ca până atunci speculatorii și persoanele care nu au nicio legătură cu despăgubirile să facă ce vor din Fond”, a mai spus Iurașcu.

O altă problemă care a stârnit nemulțumirea foștilor proprietari este termenul limită foarte strâns până la care sunt luați în considerare acționarii pentru distribuirea de dividende. Altfel spus, data de înregistrare de 27 septembrie a fost prea scurtă pentru că ANRP să rezolve cererile de reopțiune din numerar în acțiuni depuse de foștii proprietari.

“Din cele peste 10.000 de dosare care au optat pentru despăgubiri în numerar, aproximativ trei sferturi provin din provincie, astfel că mulți dintre foștii proprietari nu știu că nu se mai dau bani și nici că au posibilitatea să primească acțiuni dacă își schimbă opțiunea”, a afirmat Marius Murgu, președintele Asociației Acționarilor Privați la Fondul Proprietatea. El susține că peste 5.000 de foști proprietari sunt îndreptățiți să-și schimbe opțiunea.

Potrivit ANRP, de la 1 iulie-data intrării în vigoare a OUG 62/2010 de suspendare a emiterii titlurilor de plată pentru o perioadă de doi ani, au fost înregistrate 431 de cereri de preschimbare a opțiunii, dintre care 137 au fost soluționate.