Fostul președinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva suferă de un cancer de laringe, potrivit unui comunicat difuzat sâmbătă de spitalul siriano-libanez din Sao Paulo, unde a fost internat fostul lider, relatază AFP.

Lula, în vârstă de 66 de ani, a fost supus unor controale medicale care au indicat existența “unei tumori localizate în laringe” și va urma un tratament de chimioterapie.

“Pacientul se simte bine și va urma tratamentul ambulatoriu”, precizează comunicatul spitalului brazilian, scrie Mediafax.

Lula, șef al statului între 2003 și 2010, a fost considerat drept unul dintre cei mai populari președinți ai Braziliei. În timpul mandatului său, a aplicat programe sociale care au permis trecerea de pragul sărăciei pentru 29 de milioane de brazilieni și și-a plasat țara în centrul scenei diplomatice internaționale.