Dimitris Blatsios, care a condus in perioada octombrie 2006-martie 2009 operatiunile din Romania ale retailerului IT&C Germanos, a fost numit director comercial al Globul – filiala din Bulgaria a grupului de telefonie mobila Cosmote, a anuntat compania. El va fi responsabil de vanzari, marketing, produse, servicii si de departamentul de relatii cu clientii. Si retailerul Germanos este parte a grupului Cosmote.

Inainte de a lucra pentru Germanos, Blatsios a activat in cadrul unor companii ca Henkel si Johnson & Johnson.

Grupul Cosmote nu a mai numit un inlocuitor dupa ce Blatsios a plecat din functia de CEO al Germanos Romania, managementul retailerului fiind preluat de Stefanos Theocharopoulos, CEO al Cosmote Romania – pe fondul procesului de integrare dintre cele doua firme.