Fostul director al companiei France Telecom, Didier Lombard este cercetat de autorități sub suspiciunea că ar fi responsabil de sinuciderea angajaților, scrie BBC.
Didier Lombard este suspectat de hărțuire. Peste 30 de angajați s-au sinucis în perioada 2008 – 2009, când el conducea compania. Fostul director a dus o politică de eficientizare extremă, de când a ajuns în fruntea companiei în 2005, prin concedieri masive, zeci de mii de posturi fiind disponibilizate.
Lombard a scris în cotidianul Le Monde că restructurarea companiei ar fi putut tulbura angajații, însă a respins ideea că deciziile sale ar fi cauzat sinuciderile.
Mulți dintre angajații care și-au pus capăt zilelor au lăsat bilete în care dădeau vina pe stresul provocat de conducerea companiei.
Rata sinuciderilor la France Telecom nu a depășit media națională, însă evenimentele au atras foarte mult atenția presei.
Lombard, care a fost constrâns să părăsească poziția de CEO al France Telecom în 2010, nu este tinut in arest pe parcursul anchetei, dar a trebuit sa plateasca o cauțiune de 100.000 de euro.
În funcție de rezultatele investigației formale, Lombard ar putea fi pus sub acuzare și dosarul ar putea fi trimis în instanță.