Numărul acționarilor persoane fizice ai Fondului Proprietatea (FP) a crescut cu 3.000, până la un total de 8.217, principala poartă de intrare în Fond pentru aceștia fiind Bursa de Valori București unde Proprietatea s-a listat pe 25 ianuarie.
Potrivit unei raportări emise recent, Fondul avea un număr total de 8.611 acționari privați care dețineau cumulat 63,21% din capital la finele lunii februarie, excluzând Ministerul Finanțelor care deține o participație de 36,79%. Cei peste 8.600 de investitori privați dețin acțiuni care valorează în acest moment pe Bursă peste 1,26 mld. euro, capitalizarea totală a fondului fiind puțin peste 2 mld. euro.
Comparând datele disponibile la 28 februarie cu cea mai recentă raportare detaliată a acționariatului la 31 decembrie 2010, listarea la Bursă a adus 3.000 de noi acționari persoane fizice în acționariatul FP, în timp ce numărul acționarilor persoane juridice a crescut de 2,2 ori, până la 390. Cea mai ridicată pondere este deținută de acționarii persoane fizice române, în număr de 7.892 cu o participație de 30,78% la capitalul FP. Persoanele fizice nerezidente, printre care sunt și moștenitorii familiei de industriași Malaxa și Ausnit, sunt în număr de 325 și au 8,8% din Fond. Investitorii instituționali români, printre care se numără SIF-urile și fondurile de acțiuni, sunt în număr de 274 și au pe mâini 5,57% din Fond, în timp ce 120 de fonduri străine dețin 18,06% din Fond.
“Într-un orizont mediu de timp, vor rămâne tot mai puțini români în acționariatul fondului, pentru că foștii proprietari care au primit acțiunile drept despăgubire au nevoie de bani și își vând acțiunile, la fel fac și speculatorii românii care își lichidează deținerile la fond forțați de faptul că alte active precum terenurile și imobilele sunt foarte puțin lichide”, a spus Nicolae Ivan, reprezentantul fondului american Cartesian, acționar la FP.