Fondul Proprietatea (FP) a încheiat prima lună din an cu active nete de 15,64 mld. lei (3,68 mld. euro), în creștere cu 2% față de finele anului trecut.
Valoarea unitară a activului net era de 1,1352 lei la finele lunii ianuarie, față de 1,1124 lei la finele lunii decembrie 2010.
Avansul înregistrat de activele Fondului s-a datorat în mare parte evoluției acțiunilor din sectorul energetic, care au crescut cu circa 1% în prima lună din an. Fondul are 83 de companii în portofoliu, dintre care doar 28 sunt listate.
Cele mai valoroase companii listate din portofoliul Fondului sunt Petrom, Transgaz și Transelectrica. Fondul a înregistrat un profit de 1,024 milioane de lei în ianuarie.
În așteptarea anunțului privind rezultatele financiare pe 2010, acțiunile Fondului au închis ședința bursieră de ieri la un preț de 0,6 lei/titlu, referință considerată de brokeri drept “prag psihologic”. Acest preț este minimul atins de acțiunile Fondului de la listarea la Bursă din 25 ianuarie.
La acest preț, capitalizarea bursieră a Fondului era de 8,38 mld.lei.
Față de ședința precedentă, acțiunile FP au raportat o scădere de 1,4%, în timp ce indicele BET, principalul indice bursier, a stagnat, iar indicele BET-FI a pierdut 1,6%. Investitorii au tranzacționat ieri un volum de 43 de milioane de acțiuni FP.