Mai multi parlamentari PSD sunt nemultumiti de modul in care conducerea centrala a partidului a gestionat campania electorala in alegerile locale.
In acelasi timp, la sedinta Delegatiei Permanente de luni s-a vorbit, printre altele, despre faptul ca o parte dintre membrii filialelor nu au stiut sa se apropie de alegatori. Potrivit unor surse din PSD, unii deputati au solicitat, la sedinta grupului parlamentar al PSD  sa se faca o analiza asupra modului de desfasurare a campaniei electorale, sugerand ca in aceasta analiza trebuie inclusi si cei de la centru. Ei au aratat ca cei care sunt vinovati de rezultatele slabe pe care partidul le-a obtinut in unele localitati ar trebui sa-si dea demisia. Alti deputati au aratat, in sedinta, ca trebuie facuta o analiza pe fiecare parlamentar si gasite solutiile pentru a raspunde problemelor pensionarilor, profesorilor, care au votat impotriva PSD. Fara sa-si faca publica opinia in sedinta grupului, alti deputati PSD considera ca liderii de la centru au cumulat prea multe functii, de ministri, de presedinti de oganizatii si nu au putut sa fie disponibili in intregime pentru campania electorala. Potrivit unor surse din PSD, in sedinta Delegatiei Permanente s-a discutat si despre faptul ca unii dintre liderii organizatiilor locale nu s-au implicat suficient in campania electorala, iar altii au facut-o ineficient, alegand metode care mai mult au indepartat electoratul de partid si de candidati. Mediafax