Denis Rousset, francezul în vârstă de 44 de ani care a coordonat
cea mai mare fuziune din piața asigurărilor, cea dintre Asiban, BT
Asigurări și OTP Garancia, în urma căreia a fost creată Groupama
Asigurări, se va retrage în noiembrie din funcția de CEO al
companiei.
El va fi înlocuit de un manager român, Sanda Nicoară (51 de ani),
care în prezent ocupă poziția de director general adjunct al
Groupama Asigurări.
Grupul francez este cel mai mare investitor din piața asigurărilor,
realizând într-o perioadă foarte scurtă, de numai trei ani,
investiții de circa 500 de milioane de euro pentru a intra pe piața
locală și a ocupa un loc în top 3.
“Procesul de fuziune a fost finalizat și este momentul să trecem la
etapa următoare, să numim un manager român. Eu mă voi întoarce la
Paris, unde voi ocupa o poziție în cadrul Groupama”, a declarat
pentru ZF Denis Rousset, precizând că mai multe informații despre
schimbarea de CEO vor fi făcute publice astăzi. Rousset se numără
printre cei care au coordonat intrarea grupului pe piața
românească, fiind de la bun început la conducerea operațiunilor
locale.
Primii francezi din asigurări
După ce timp de peste 15 ani niciun grup francez nu a fost
interesat de piața locală de asigurări, Groupama cumpără trei
companii într-o perioadă de numai un an. Francezii, cunoscuți drept
cei mai agresivi investitori din piața locală a asigurărilor, au
preluat la sfârșitul lui 2007 BT Asigurări cu 100 mil. euro de la
Banca Transilvania și alți investitori. Ulterior, în primăvara lui
2008, au uimit întreaga piață atunci când au achiziționat compania
Asiban pentru suma-record de 350 mil. euro, dublă comparativ cu
cifra de afaceri a asigurătorului. Până atunci, firmele de
asigurări se vindeau la un multiplu de 0,7-1 al afacerilor.
În același an francezii au preluat la nivel regional divizia de
asigurări a grupului maghiar OTP, prezent în România prin OTP
Garancia, o companie de mici dimensiuni.
Sanda Nicoară, viitorul CEO al Groupama Asigurări, a ocupat poziția
de director general adjunct în cadrul BT Asigurări. Nicoară a fost
unul dintre oamenii-cheie din echipa care a coordonat fuziunea
dintre Asiban, BT Asigurări și OTP Garancia, proces început în
toamna lui 2008 și încheiat în vara lui 2009. După crearea Groupama
Asigurări, Sanda Nicoară a fost director de constatare de daune și
servicii, iar ulterior a fost numită director general adjunct.
Francezii au scos de pe piață brandurile Asiban și BT Asigurări,
care aveau notorietate, și au introdus numele lor, aproape
necunoscut, pe piața locală la începutul anului trecut, investind
câteva milioane de euro în promovare. Întreaga fuziune a costat 20
mil. euro. Anul trecut Groupama a ocupat locul trei în clasamentul
asigurătorilor, cu o cotă de piață de 10%. Sanda Nicoară va prelua
o companie cu 2.600 de angajați și 300 de agenții și puncte de
vânzare, dar și cu pierderi. De când au intrat pe piața locală,
francezii au mers pe minus, dar pentru 2011 și-au bugetat atingerea
pragului de break-even (în care veniturile sunt egale cu
cheltuielile).
După schimbarea de CEO la Groupama, doar doi asigurători din top
cinci vor mai fi conduși de manageri străini (Allianz-Țiriac și
Asirom).
Afacerile Groupama
- Locul 3 în piața asigurărilor
- Subscrieri de 195 mil. lei în primul trimestru, în scădere cu 10%
- Vinde atât asigurări generale, cât și de viață
- În 2009 a avut subscrieri de 887 mil. lei și o cotă de piață de 10%
- A înregistrat o pierdere de 8 mil. euro din operațiunile locale în 2009
- 2.600 de angajați
- 300 de agenții și puncte de vânzare