Cadrul legal international pentru afacerile in franciza este caracterizat de o complexitate neproductiva, in ciuda eforturilor de unificare a legilor din domeniu.



In Rusia, un francizor poate fi indirect raspunzator pentru obligatiile financiare ale francizatilor. In Malaezia, manualele de instruire (know-how-ul) trebuie arhivate si inregistrate, iar in SUA, un nou venit trebuie sa se descurce cu o amestecatura de legi atat federale cat si locale, relateaza Financial Times.



Cat despre Uniunea Europeana, Italia s-a alaturat recent Frantei si Spaniei pentru finalizarea legislatiei din domeniul francizei prin care se incearca impunerea bunei-credinte si a corectitudinii in negocierile pre-contractuale. Desi la inceput existau temeri cu privire la implementarea legislatiei in Italia, proiectul final s-a dovedit a fi productiv pentru afaceri, potrivit Financial Times.



25 de tari, un numar relativ mic, au legislatie specifica domeniului, conform firmei londonze de avocatura Eversheds.



In majoritatea cazurilor, legiuitorii au optat pentru impunerea transparentei prin care francizorii sunt obligati sa ii informeze pe beneficiarii de franciza cu o perioada de timp specificata inainte de semnarea oricaror intelegeri care afecteaza relatia lor viitoare.



Nivelul necesar al investitiilor, trecutul directorilor, obligatiile financiare, informatii despre piata, rezultatele studiilor pilot si informatiile cu privire la marca sunt cel mai des solicitate.



Impunerea unui mod de lucru intre parteneri, prin care se necesita aprobarea organului de supravghere sunt considerate a fi deranjante.



Intr-un numar mic de cazuri, legea poate impune sau interzice anumite obligatii contractuale in scopul protejarii francizatului.



“Unui francizor ii este dificil sa introduca schimbari in modul de operare al afacerii in conditiile unei interventii exagerate in relatia de afaceri”, a afirmat Wormald.



Uneori aceasta interventie este impulsionata de scandalurile unui comportament abuziv al francizorului.



Transparenta a devenit insa standardul international. Acesta e promovat de Unidroit, o organizatie interguvernamentala cu sediul in Roma care are scopul uniificarii legislatiei in domeniu. Dupa lungi dezbateri, in septembrie 2002 a fost produs un model de lege, in care se evita orice restrictii cu privire la relatia de afaceri.



“In majoritatea disputelor legale, francizatii dau vina, corect sau incorect, pe lipsa de informarii, sau pe o informare gresita”, afirma Lena Peters, cercetator de la Unidroit.



Francizorii internationali se confrunta cu probleme de compatibilitate impuse de varietatea regulamentelor din tarile de destinatie a afacerii.



Ian Johnson, director executiv al firmei australiene Icon Business Solutions isi aminteste ca o mare parte din costurile de inceput ale afacerii au fost destinate taxelor oficiale si cheltuielilor cu consultanta juridica.



“Fiecare tara are o organizare unica a legilor cu privire la franciza”, a spus Johnson. Compania este obisnuita cu standardul ridicat al regulamentului din Australia, insa ajustari sunt necesare pentru fiecare piata.





China, la inceput de drum



Perioada de expansiune economica frenetica a incetinit brusc dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Analistii cred ca situatia va reveni la normal, un argument fiind numarul in crestere al lanturilor in franciza.



Desi principala cauza pentru imbunatatirea situatiei este redresarea economiei globale, o contributie insemnata a avut-o si dezvoltarea internationala a legislatiei din domeniu. Philip Zeidman, avocat in domeniul francizei la firma Piper Rudnick si consilier al IFA, crede ca multe tari au devenit constiente de necesitatea facilitarii situatiei pentru lanturile internationale de francize. “Un cadrul legal inadecvat constituie o restrictie puternica pentru dezvoltarea afacerii in acea tara”, afirma acesta. “Nu este neaparat nevoie de o lege specifica a francizei dar este nevoie de un sistem care sa recunoasca sanctitatea contractului, protectia de marca si care sa ofere un sistem functional de rezolvare a disputelor.”



In ultimi ani, Italia si Coreea de Sud au produs legi specifice pentru sistemul de francize.



Cea mai mare dezvoltare a acestui cadru legislativ se asteapta a avea loc in China – unde legea francizei ar putea fi lansata in acest an.



Multi oameni asteapta cu nerabdare finalizarea acestei legii ramasa in stadiu de proiect din 1997.



Masura de inregistrare a contractului in China este inclusa in proiectul de lege si ramane de vazut daca in versiunea finala vor mai fi adagate alte pasaje discutabile.



Multe lanturi privesc dezvoltarea rapida a pietei din China drept cea mai mare oportunitate a urmatorului deceniu.



“Companiile fac deja coada pentru accesul pe aceasta piata mamut a viitorului, asteptand momentul propice finantarilor si al lansarii afacerilor”, afirma Jerry Wilkerson, director al Franchise Recruiters. Expertii cred ca mai sunt inca multe obstacole de depasit. De exemplu, Blockbuster, lantul nord-american ce ofera servicii de inchirieri de filme si-a inchis afacerea din Ecuador datorita fenomenului de piratare. Din aceeasi cauza a renuntat si la planurile de expansiune in China.



In ciuda acestor probleme, 2004 pare a fi un an foarte bun pentru francizele americane.



In timp ce noile afaceri au intrat pe nisele pietii autohtone, lanturile mai solide si-au marit eforturile pentru expansiunea in exterior.



“Explozia creativitatii s-a manifestat din partea noilor lanturi de francize”, afirma Don DeBolt. “Noile idei te surprind chiar atunci cand crezi ca s-a facut tot ce era de facut.”





Companiile straine castiga teren pe piata americana



Acum zece ani, cei care vorbeau de globalizarea sistemului de francize se refereau de regula la succesul marcilor americane in toate partile lumii.



Parea exagerata ideea succesului companiilor din tari in curs de dezvoltare pe piata americana. SUA era considerata o fortareata greu de patruns in special in cazul lanturilor de francize din exterior.



Marcile autohtone erau foarte solide iar costul campaniilor publicitare erau prohibitive pentru companiile din exterior.



Totusi, recent, aceasta imagine a inceput sa se schimbe. Aceasta partial datorita unui numar din ce in ce mai mare de afaceri americane in franciza preluate de companii straine. Marcile Baskin-Robins, Dunkin’ Donuts si Togo apartin in prezent de firma britanica Allied Domecq. Holiday Inn apartine de British Intercontinental Group iar lantul francez Accor detine o gama larga de marci americane din domeniu hotelier. Recent, 7-Eleven, un popular lant american de magazine a fost preluat de fostul francizat japonez.



Marcile unor astfel de companii nu au fost deloc afectate de schimbarea proprietatii, putini americani cunoscand originea noilor proprietari.



Si mai surprinzatoare este insa prezenta din ce in ce mai mare a lanturilor din tari in curs de dezvlotare pe piata americana a domeniului alimentar .



Lantul de restaurante Pollo Campero, lansat in 1971 in Guatemala, a avut poate cel mai remarcabil succes in acest sens.



In aprilie 2002, in Los Angeles, Pollo Campero a deschis primul restaurant din SUA. Mai mult de 30.000 de clientI au vizitat acest local in primele cinci zile de functionare. In doar sapte saptamani au fost totalizate vanzari de 1 milion de dolari. Accest succes a incurajat lansarea mai multor restaurante in California, Houston sI mai nou in Washington DC.



Tot din America Centrala, lantul venezuelean Churro Mania castiga teren in SUA. Compania este specializata in placinte derivate dintr-o reteta traditionala spaniola. Succesul unor astfel de companii este determinat in parte de o cresterea continua a diversitatii etnice din America de Nord.



Census Bureau (Biroul de Recensamant) din SUA a estimat ca populatia de origine spaniola se va majora de la 36 de milioane in 2000 la 103 milioane in 2050, in cest caz proportia aproape dublandu-se, de la 13% la 24%.



De asemenea, se asteapta triplarea populatiei asiatice, de la 11 milioane, la 33 de milioane, cota acestora dublandu-se la 8%.



In timp ce lanturile straine au reusit in sfarsit sa sparga piata americana, multi expertI sunt de parere ca firmele americane vor intampina din ce in ce mai multe greutatI pe pietele din exterior. Unii cred ca razboiul ce a urmat evenimentelor din 11 septembrie a determinat politizarea strategiei firmelor americane.



Evenimentul lansarii McDonald’s in Moscova a fost privit de multi rusi ca un simbol al modernizarii sI al libertatii.



In prezent, se crede ca marcile americane sunt umbrite de politica externa a Washingtonului. “In unele zone eticheta americana a devenit o povara la fel cum in alte parti ale lumii aceasta constituie un avantaj”, a afirmat Philip Zeidmann, consilier oficial al International Franchise Association. “Problemele marcilor americane sunt mari in special in Orientul Mijlociu” , a adaugat acesta.



Companii locale au creat, de exemplu, marci cola pentru a concura cu Coca-Cola sI Pepsi. “Campaniile publicitare ale acestora au mizat pe originea musulmana”, a spus Zeidmann.



Pentru ofertantii de francize, o solutie ar fi sa continue dezvoltarea retelei internationale dar cu un accent mai puternic pe particularitatile regionale. Aceasta le-ar distanta intr-un fel de originile americane.



Pana acum sunt putine semnale ale unei astfel de implementari.



Expertii cred insa ca aceasta va deveni o problema si mai mare in urmatorii zece ani daca SUA se va confrunta in continuare cu o popularitate in scadere.



Pentru moment aceste idei raman pe planul doi. In conditiile unei redresari a economiei globale, lanturile americane de francize au reluat ofensiva. In America Latina de exemplu, marcile americane au marit pasul extinderii.



La inceputul acestui an, Krispy Kreme Doughnuts si-a deschis primul magazin mexican, in Mexico City. Compania planuieste lansarea a 20 de magazine pe parcursul urmatorilor sase ani.



La sfarsitul anului trecut, Yum! Brands, cu sediul in Kentucky, a anuntat pentru urmatorii patru ani un plan de investitii de aproape 50 de milioane de dolari, prin care isi va majora reteaua restaurantelor din Mexic la 1.000 de unitati.



Afacerile americane in sistem de franciza mizeaza pe limitarea declinului relativ la anumite zone geografice. Se spera ca acesta nu le va incetini dezvoltarea pe parcursul urmatorilor ani.





Sfidand valul de sentimente antiamericane



Lumea araba este locul primelor cafenele din istorie.



Insa camerele zgomotoase pline de abur care adauga culoare strazilor prafuite din capitalele lumii arabe vor face in curand cunostinta cu un alt tip de cafenele – franciza americana.



Caribou Coffee, o marca americana, planuieste expansiunea afacerii in spatiul arab.



In urmatorii cinci – opt ani compania va lansa mai mult de 150 de cafenele in Golf, Liban, Egipt Turcia si chiar Iraq.



Cu 200 de localuri in SUA, firma urmareste de asemenea expansiunea afacerii in Europa.



“Ne vom dezvolta in Orientul Mijlociu deoarece acolo exista o puternica cerere pentru cafenele iar piata a fost deschisa deja prin succesul companiei Starbucks”, a afirmat Bachir Mihoubi, vicepresedinte al departamentului de francize globale al Caribou.



Interesul arabilor pentru cumpararea francizei Caribou a fost substantial, conform lui Mihoubi, profitul in aceasta afacere fiind unul foarte mare.



Lansarea Starbucks in Orientul Mijlociu a avut loc in 1999 cand prima cafenea a fost deschisa in orasul Kuwait.



Acum considerat cel mai mare comerciant detailist din domeniul cafelei, Starbucks detine peste 100 de localuri in tarile arabe. Dar expansiunea a avut unele probleme legate de intensificarea sentimentelor contra SUA in lumea musulmana.



In industria fast-food, francizatul plateste in medie 4% din incasaile totale catre compania parinte. In sistemul francizei, in cazul unui boicot impotriva marcilor americane, primele victime sunt din partea locala, cea care furnizeaza materia prima si forta de munca.



Cribou, cu sediul in Minneapolis, Minesota ar putea evita problemele legate de boicoturi si atitudini anti americane.



Desi o marca americana, compania este detinuta in proportie de 87% de Crescent Capital, o divizie a First Islamic, banca cu sediul in Bahrain.