Francois Hollande a afirmat că francezii “au ales schimbarea” duminică, aducându-l la președinția Republicii după ce a câștigat al doilea tur de scrutin în fața președintelui în exercițiu Nicolas Sarkozy, relatează AFP.
“Francezii la acest 6 mai au ales schimbarea alegându-mă la președinție”, a declarat acesta în fața susținătorilor săi la Tulle (centrul Franței), adăugând că va fi “președintele tuturor”.
“Apreciez onoarea care mi-a fost acordată și responsabilitatea pe care o am în față. În fața voastră, mă angajez să îmi servesc țara cu devotamentul și integritatea pe care această funcție o solicită”, a adăugat acesta.
“Adresez un salut republican lui Nicolas Sarkozy care a condus Franța timp de cinci ani și care merită pentru acest titlu tot respectul nostru”, a continuat Francois Hollande în timp ce susținătorii săi huiduiau numele președintelui în exercițiu.
“Îmi exprim recunoștința profundă față de toți cei care prin votul lor au făcut această victorie posibilă”, a subliniat acesta, solicitând să fie “judecat pe baza a două angajamente majore, justiția și tinerețea”.
“Chiar astăzi, când am devenit responsabil de viitorul țării noastre, îmi dau seama că Europa ne privește. În momentul în care rezultatul a fost anunțat, sunt sigur că în mai multe state europene acesta a reprezentat o ușurare, o speranță, ideea că în sfârșit austeritatea nu mai poate fi o fatalitate”, a declarat Hollande, ales cu aproximativ 52 la sută din voturi.
“Iar aceasta este misiunea care acum este a mea, adică să dăm construcției europene o dimensiune de creștere, de ocupare a locurilor de muncă, a prosperității, un mandat pentru viitor”, a adăugat noul președinte francez.
“Aceasta este ceea ce le voi spune câ mai curând posibil partenerilor noștri europeni și în primul rând Germaniei, în numele prieteniei care ne leagă și în numele responsabilității comune. Noi nu suntem oricare stat al planetei, oricare națiune a lumii, noi suntem Franța”, a concluzionat acesta.
Ministrul german al Afacerilor Externe, Guido Westerwelle, a declarat duminică că germanii și francezii vor “lucra împreună la un pact de creștere pentru Europa”.
Conform institutului CSA, Hollande a obținut 51,8 la sută din voturi față de 48,2 la sută pentru Nicolas Sarkozy. Conform Ipsos, socialistul a obținut 51,9 la sută din voturi iar conform TNS Sofres, 52 la sută.