Moneda națională a mai pierdut din avansul consemnat la începutul sesiunii, însă a rămas în apreciere față de euro, astfel că paritatea de referință a coborât cu 1,06 bani, la 4,2236 lei/euro.
În schimb, banca centrală a anunțat un curs în creștere pentru francul elvețian, de 3,8171 lei/franc. Paritatea publicată joi depășește cu 1,07 bani nivelul precedent, de 3,8064 lei/franc, apropiindu-se astfel de maximul istoric atins marți, de 3,8269 lei/franc.Leul s-a depreciat și în raport cu dolarul, iar banca centrală a anunțat un curs de referință de 2,9716 lei/dolar, în urcare cu 1,43 bani, de la 2,9573 lei/dolar.
La deschiderea pieței interbancare, băncile cotau euro la 4,2250-4,2270 lei, puțin peste nivelul de miercuri seara, când paritatea fluctua în intervalul 4,2230-4,2250 lei/euro.
Ulterior, cursul a coborât sub nivelul de 4,22 lei/euro, cea mai joasă cotație fiind de 4,2160 lei/euro, aprecierea leului fiind explicată de dealeri de creșterea înregistrată de Bursa de la New York, după unele declarații făcute de oficiali Fed potrivit cărora banca centrală americană ar putea lua în calcul o nouă rundă de măsuri de stimulare a economiei.
Spre jumătatea sesiunii cotațiile au revenit însă peste 4,22 lei/euro, iar puțin după ora 13:00 operațiunile se perfectau la 4,2220 – 4,2240 lei/euro.
Dobânzile de referință afișate joi pentru plasamentele pe o zi se plasau în intervalul 4,2 – 4,7%, ușor sub nivelul de miercuri, de 4,27 – 4,77%. În același timp, au scăzut ușor și randamentele afișate pentru sumele plasate pe termen de o săptămână, de la 4,21 – 4,71% la 4,13 – 4,63%.