Fondurile de investiții ale grupului american Franklin Templeton au cumpărat luni 73 de mili oane de acțiuni Petrom, reprezentând 0,13% din capitalul companiei, investiția totală ridicân du-se la 32,2 mil. lei (7,4 mil. euro), potrivit rapor tărilor transmise bursei de firma de brokeraj Wood& Company, care a intermediat transferu rile.

Ieri s-au transferat 95 de milioane de acțiuni Petrom, prin intermediul a patru tranzacții speciale în valoare de 42 mil. lei. Este posibil ca și restul acțiunilor să fi fost cumpărate tot de Templeton prin intermediul altor firme de brokeraj.

Templeton a fost în ultimul an cel mai mare cumpărător de acțiuni Petrom, cu achiziții raportate în valoare de peste 146 mil. lei. Acțiunile cumpărate reprezintă circa 0,65% din capitalul companiei.

Petrom ar putea plăti în acest an dividende reprezentând în jur de 7% din prețul acțiunilor. Templeton ar putea încasa astfel dividende de circa 2,7 mil. euro.

Templeton a început să cumpere Petrom după ce a preluat administrarea Fondului Proprietatea, în septembrie 2010. FP deține 20,1% din Petrom.

În ultimii ani, Templeton a fost unul dintre cei mai mari investitori de pe bursa locală, iar pe lângă Petrom fondurile conduse de Mark Mobius au mai cumpărat acțiuni la BRD, la SIF-uri și la Bursa de Valori București. Recent, fondurile Templeton au fost raportate cu o participație de 5% din SIF Banat-Crișana, însă și la celelalte SIF-uri deținerile sunt consistente.

Investițiile Templeton au fost eclipsate doar de cele ale fondului de hedging american Elliott, care a cumpărat 16% din Fondul Proprietatea. Elliott nu a investit însă în alte companii locale, concentrându-se exclusiv asupra FP.